Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
DESPRE ”FUNDUL SACULUI”
24/01/2015, 08:24 PM
Răspuns: #1
DESPRE ”FUNDUL SACULUI”
In trecutul meu "glorios" de "băutor fruntaș" nu am conștientizat niciodată ca sunt la "fundul sacului” că am probleme, probleme grave, le consideram "accidente" care nu se vor mai repeta dar, se repetau mereu, cu o și mai mare forță distructivă. Fluviul ”accidentelor” continua, si degradarea mea fizică, psihică, spirituală o data cu ele. Sigur ca in ultimii ani de băut simțeam că ceva se întâmpla cu mine, că nu mai puteam controla băutul odată ce luam primul "păhărel" si evitam din toate puterile să-l mai iau (nu știam atunci că acel prim pahar declanșează alergia de necontrolat a următoarelor o sută) dar, îl luam mereu, si filmul se repeta.
Problemele mele create de alcool si de singurătate au fost mari, depresia si mai mare, le-am mărturisit de multe ori, nu mai revin.
Viața mea ar fi luat sfârșit, dacă nu ar fi existat un Dumnezeu care să aibă grijă de mine, a-L cărui plan era cu totul altul. Problema este că Dumnezeu mi-a dat puterea să nu consum nici un fel de băutură alcoolică(fără să-mi propun să nu mai beau) din 15 Aug. 2000, fără grup, până pe 20 Mai 2001cand a avut loc prima întâlnire a grupului pe care îl formasem, si de atunci până astăzi.
Am crezut că nu am ajuns niciodată la "fundul sacului", problemele mele erau de o cu totul altă natură si proveniență, credeam eu. Asta până când am făcut Pasul 1 așa cum trebuie, cu onestitate și realism. Atunci am descoperit că eram în ”sac” de foarte mulți ani.
La grup și în program, pe lângă abstinența continuă de care mă bucur, am mai învățat încă ceva, că oricâte cunoștințe aș avea despre alcoolism, despre psihologie si medicină , despre etică si morală, despre religie nu-mi sunt suficiente pentru a fi abstinent, pentru a rezolva situația critică in care mă aflam, dimpotrivă pot accentua părerea egocentristă că eu pot face totul.
Practicând programul AA s-a produs TREZIREA, s-a produs SCHIMBAREA.
Conștiența si nu cunoștințele sau conștiința produc schimbarea, conștienta omului care își vede propria moarte determină o schimbare de atitudine. Conștienta omului care știe că are nevoie de ajutor pentru a se salva din infern. Conștiența omului care știe că numai o Putere Superioara îl poate salva, un Dumnezeu așa cum i-L înțelege el îi va da sprijinul si ajutorul, că numai așa v-a putea ieși din "sacul" in care singur s-a băgat. Cred că atunci s-a produs acea trezire spirituală de care vorbim, atunci s-a produs cu adevărat schimbarea, si totul este minunat.
Atunci am scăpat de fricile care mă bântuiau, mai ales de frica pentru ziua de mâine, atunci am conștientizat că cineva m-a dus si mă va duce de mână, atâta timp cât voi face voia Lui si nu a mea. Iluminarea a venit de la El nu de la mine, si pentru asta sunt recunoscător, Atunci a început însănătoșirea!
Atunci când nu conștientizăm situația in care ne aflăm, riscăm să rămânem in continuare la”fundul sacului”, poate pentru totdeauna, mai mult, să rupem acel ”fund de sac” si să trecem dincolo de el, de unde nu mai există cale de întoarcere, demența alcoolică nu mai poate fi vindecată.
Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru trezirea care a produs-o, pentru șansă si ajutor, pentru puterea de a merge mai departe, pentru tot.
Doamne Ajuta!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
24/01/2015, 10:23 PM
Răspuns: #2
RE: DESPRE ”FUNDUL SACULUI”
Va salut si va multumesc cu mult respect! Pline de intelepciune si invataminte spusele dumneavoastra! Pe mine nu faptul ca mi-am vazut propia moarte m-a determinat sa-mi schimb atitudinea ci dragostea fata de fiica si de sotia mea ( pe care le faceam sa sufere vazand cum ma autodistrugeam intr-un ritm din ce in ce mai rapid) ca daca as fi fost singur probabil ca nu ar fi contat prea mult, dar Dumnezeu in marea sa mila nu m-a lasat prada suferintei, asa ca am descoperit AA-ul si urmand cu onestitate programul, atitudinea mea si felul meu de a fi s-a schimbat radical in bine, astazi pot sa spun ca traiesc bucuria abstinentei si sunt recunoscator Domnului in mainile caruia m-am predat. Ma rog sa-mi dea puterea si seninatatea sa continui pe acesta cale alaturi de voi mai vechi sau mai noi in abstinenta!
Doamne Ajuta!

Alcoolul nu este raspunsul , el doar te face sa uiti intrebarea!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)