Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 1 Voturi - 5 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Povestile noastre de viata
19/06/2013, 11:34 PM
Răspuns: #1
Povestile noastre de viata
Cine doreste sa ne impartaseasca povestea lui..pentru noii veniti poate fii un prim pas spre intelegere..
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
31/05/2014, 06:47 AM
Răspuns: #2
RE: Povestile noastre de viata
Imi amintesc ca pe cand aveam 6 ani parintii mei au divortat.In familia mea se consuma mult alcool.Eu am fost data in grija mamei,mutandu-ne intr-o casa cu chirie.Tatal meu s-a recasatorit,imi platea pensie alimentara.Mama mea,cu timpul s-a recasatorit si ea si am avut o sora.Lucrau amandoi ca sa nu ducem lipsa de nimic iar eu fiind mai mare decat sora mea cu 7 ani,mai aveam grija si de ea.Inainte de a implini 14 ani ne-am mutat cu totii intr-un apartament.O vedeam de multe ori ametita iar sticle cu alcool gaseam prin toata casa.Cam tot pe atunci am inceput si eu sa merg la chefuri,imi placea sa ma distrez cu prietenii,sa beau lichior sau bere.La 20 de ani m-am maritat si am avut primul copil,o fata,iar la diferenta de 7 ani a venit pe lume si baiatul.Locuiam impreuna cu bunica mea si primeam mare ajutor de la ea.Avea mare grija de copii iar eu aveam mai mult timp de baut.Imi placea sa beau mult pe ascuns.Aveam si eu sticle ascunse peste tot.Au urmat certuri iar eu crezand ca fac bine ,am intentat divort.Bineinteles ca am pierdut si sotul, casa,casa copii si locul de munca.Am vrut sa-mi refac viata cu altcineva dar nu a mers.Copii terminasera scoala si au plecat din tara,tineam legatura cu ei,ma vizitau cand veneau dar vedeau ca eram mai tot timpul bauta.In ultimii 4 ani am avut 5 internari la psihiatrie,cu sevraje urate inclusiv delirium-tremens.Dupa externari luam tratamentul 2 saptamani iar apoi din nou ma reapucam de baut,constienta fiind ca am o problema.Slabisem mult,nu mai puteam manca dar beam orice pentru a ajunge la starea de euforie dorita.Am dat telefon copiilor,le-am spus ca nu mai pot,am ajuns o epava.Cu ajutorul lor,m-am internat intr-o clinica privata,am facut tratament pentru depresie si alcoolism.Am urmat tratamentul recomandat timp de 6 luni.Cu interventia copiilor,fostul meu sot,tatal lor,m-a reprimit in casa.Asteptam sa treaca timpul ca sa mai pot bea si eu macar un pahar.Si l-am baut....dupa 7 luni de abstinenta.Nu m-am mai putut opri,bausem tot ce aveam prin casa,eram tot intr-o betie.Fostul sot a luat legatura cu copii si le-a spus ca am baut si ca nu ma mai puteam opri.In tot acest timp,fata mea s-a interesat de toate aspectele alcoolismului si m-a chemat la ea in strainatate.M-a invatat sa folosesc calculatorul si internetul,mi-a povestit despre AA si m-a inscris pe un forum dedicat recuperarii din alcoolism.
Citind povestile alcoolicilor,s-a declansat ceva in interiorul meu.Mi-am dat seama ca alcoolismul este o boala.Toata viata mea s-a derulat prin fata ochilor si am inceput sa plang,de data aceasta insa lacrimile mele fiind de bucurie.Imi regasisem credinta pierduta in Dumnezeusi tocmai aflasem ce sunt.Nu dupa mult timp,am revenit in tara,am gasit AA-ul si am inceput sa merg la intalniri.Hotarata,am inceput sa urmez programul,cei 12 Pasi si am inceput sa ii aplic.Datorita AA-ului
in luna mai a acestui an am completat primul meu an in abstinenta.Beneficiile acestui prim an au fost numeroase: mi-am recapatat sotul,copii oamenii dragi din viata mea si poate cel mai mare castig a fost dezvoltarea spirituala si revenirea la credinta intr-o Putere Superioara care a facut pentru mine tot ceea ce eu nu am putut face.
Am pierdut mult insa acum sunt mult mai fericita si stand departe de primul pahar viata mea a capatat un nou sens.Impreuna cu un alt alcoolic am creeat un grup si in orasul nostru,pe care l-am denumit"Doar azi".
Carmen alcoolica
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
01/06/2014, 05:32 PM
Răspuns: #3
RE: Povestile noastre de viata
Salutare tuturor !

Sunt Cristi,alcoolic abstinent.Am 37 de ani , cu 2 ani si jumatate in urma, m-am predat cu toata fiinta mea in fata alcoolului.Greu sau usor nu pot spune cum mi-a fost,dar la momentul actual va pot spune ,ca in abstinenta am castigat lucrul cel mai de pret pentru mine si anume :m-am regasit pe mine insumi si viul din mine.

Primul meu contact cu alcoolul a fost in perioada adolescentei ,momente in care ,s-a produs o stransa prietenie intre mine si dansul.N-as putea spune ,ca imi placea gustul,in schimb, efectul produs mi-a placut de la primele inghitituri.
Acum,stiind multe despre boala mea, consider ,ca eram alcoolic de la primele mele betii.Scriu asta,deoarece nu cantitatea bauta ma facea alcoolic ,ci legatura care o aveam cu substanta respectiva.

M-am nascut intr-o familie,in care consumul de alcool era ceva normal.Tatal meu si cei doi frati mai mari consumau alcool intr-un mod nesanatos.Imi ziceam atunci – "eu, asa nu am sa ajung"-dar,totul a fost invers si odata cu trecerea timpului am inceput si eu sa consum.
La inceput nu consumam mult,dar cu inaintarea in varsta s-au marit cantitatile, perioadele de consum compulsiv si autodistructiv.Distrugerea mea si a celor dragi mie.
Am facut multe tampenii in timpul alcoolismului meu activ si a nebuniei din acele momente.De unele lucruri nu sunt mandru deloc,de altele imi este rusine,altele le-am ingropat adanc in fiinta mea,pe altele le-am scos la suprafata si prin prisma programului AA am invatat sa mi le iert si sa ma iert.
Consider ,ca fiecare alcoolic are povestea sa si multe de povestit despre al sau trecut.
Eu unul,m-am regasit in povestirile si marturisirile multor alcoolici,uneori unele dintre ele ,parca trase la indigo.

Fiind si regasindu-ma in copilul/adolescentul rebel,pe la 20 de ani m-am casatorit pentru prima data.Au fost 5 ani ,in care s-au intamplat multe.Pe atunci ,inca nu devenisem sclavul alcoolului,dar cu siguranta ,consumul sau a avut un anume procent pentru sfarsitul acesteia.
A urmat a doua casatorie cu actuala sotie ,avand impreuna un baietel.Persoane dragi si minunate,care din pricina “prieteniei” dintre mine si alcool era sa le pierd.
Imi aduc aminte ,ca intr-un timp, chiar vroiam sa divortez din pricina faptului ca sunt un neinteles..Eu ,practic nu doream nimic altceva decat sa fiu lasat in pace sa beau si sa-mi satisfac ceea ce doream eu cel mai mult si anume sa consum alcool,cat mai mult alcool,atunci cand vroiam eu,cu cine vroiam eu,fara sa mi se tina contul la timp,bani si multe altele ,care in nebunia acelor momente mi se parea ceva normal.
Inainte de actuala abstinenta a fost un adevarat razboi intre mine si cei care imi spuneau ca nu este in regula cu mine ,cu modul meu de a consuma alcool si tot ce atragea acesta dupa sine.
Acceptam cu draga inima sa mi se spuna betiv ,dar sub nicio forma alcoolic.Incepusem sa recunosc uneori ca beau cam mult si incercam din rasputeri sa-mi demonstrez mie si celor care aveau de comentat ,ca sunt un om normal.
Cu cat incercam mai mult ,cu atat ma duceam mai jos.Alcolul pusese stapanire pe toata fiinta mea,pa viata si toata existenta mea.Devenisem sclavul sau,devenise obsesia mea si faceam orice pentru al procura si al consuma.Minteam ,ascundeam ,manipulam,pacaleam ,faceam orice sa beau si bineinteles ,negarea tuturor celor scrise mai sus faceau parte din acel sinistru tablou.
A venit un moment ,in care am inceput sa realizez ,ca ceva nu-i ok cu consumul meu de alcool.Astfel,mai mult impins de la spate si "tinut de manuta " am ajuns la preot,psiholog,psihiatru,dar "orice minune tinea trei zile ".
In August 2011 am avut primul contact cu A.A. din orasul in care locuiesc.Am inceput sa merg la sedinte ,dar mintea mea bolnava a inceput sa distorsioneze parti ale programului si dupa 4 luni de abtinere am cazut crunt. Mi-a fost foarte greu sa accept la 35 de ani ca sunt alcoolic.Am negat si am incercat sa ma conving de multe ori in trecut, ca nu am nici-o problema si ca detin controlul, dar de fiecare data alcoolul iesea invingator .Toate motivatiile create de mine ori de altii picau una cate una in fata lui.
La inceputul actualei abstinente ceva se schimbase in mine ,nu stiam ce ,dar obosisem sa ma mai lupt,imi era sila de mine,de mizeria in care ma balaceam si astfel, motivatia am fost eu.
M-am ridicat,m-am scuturat si dupa ce am realizat ca nu-i indeajuns sa incetezi bautul si atat, am inceput sa lucrez la schimbarea mea.Mi-a fost dificil si greu sa accept ca trebuie sa-mi schimb un comportament si un sistem de gandire defect ,dobandite in ani ,dar cu rabdarea de a trai fiecare zi la randul ei, am invatat sa-mi mentin abstinenta.
Multumesc tuturor alcoolicilor cu care am interactionat ,cat si celor cu care o fac in continuare si nu in ultimul rand sunt recunoscator pentru abstinenta mea.
In cazul meu, cel mai dificil nu mi-a fost sa nu mai beau ,ci sa invat sa-mi mentin abstinenta.

Multumesc cu recunostinta sotiei ,ca a fost langa mine in cele mai grele momente din viata mea,atunci cand totul parea sfarsit si fara rost,multumesc A.A. si nu in ultimul rand,Puterii Superioare asa cum o interpretez eu,pentru ca nu mai sunt ceea ce am fost.

P.S. Felicitari din suflet Carmen,pentru anul de abstinenta implinit!
Ii incurajez pe cei ,care citesc si inca mai consuma,dar au o flacara cat de mica de dorinta sincera de a inceta bautul ,ca se poate !

Cu prietenie,Cristi !
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
28/10/2014, 12:06 AM
Răspuns: #4
RE: Povestile noastre de viata
Buna,ma numesc Mirela si sunt alcoolica.

A trecut mai bine de un an....am descris si povestit multe intamplari din timpul alcoolismului meu,dar am evitat sa-mi scriu povestea.
Mi-am zis ca nu este necesar,ca nu are nimeni neaparat nevoie sa o stie,ca sunt deja atatea povesti...am fost si sunt mereu deschisa sa vorbesc sau sa scriu despre alcoolism,dar de la cap la cap nu am pus povestea inca;poate pentru ca abstinenta a venit atat de neasteptat de nimeni (nici de mine) ,fara a avea vreodata vreun gand sa incetez bautul complet(toate luptele mele concentrandu-se asupra incercarii,in final obositoare si fara de rezultat pozitiv ,de a controla cantitatea de bautura) .
Stiu acum ca m-am nascut sa devin alcoolica,altfel nu poate fi!
De la mama mea am invatat,pe atunci inconstient ca sticla se ascunde,sa nu vada(in caz ca ne vizita cineva...de obicei bunica,)cat bea tata.Dar ii mai lua din continutul sticlei(cand nu vedea) ca sa-i dea mai tarziu cand goala fiind o trimitea sa-i mai cumpere,sau mai ascundea sticle cumparate pentru el sa le aiba cand le va cere.
Mama,saraca nu a putut sa ma invete de ale vietii prea multe...mai intai,nici ea nu stia,s-a maritat tanara ca sa scape din o familie ce nu o mai dorea(mama ei se recasatorise si avea un baiat cu noul sot),a simtit emotional si fizic asta,asa ca s-a dus dupa primul ce i-a iesit in cale,tata.Mi-a povestit mama ca o ruga bunica ei:nu te du dupa el,ca e betivan...dar mama cred ca l-a si iubit si s-a dus...
Asa am venit si eu pe lume,cu alcoolul ca fiind ceva ce transforma starea de bine de la noi in teroare...la alte familii unde nu se bea simteam pace si armonie si,copil fiind visam ca atunci cand voi fi mare asa o familie imi doresc si eu,nimic mai mult.
Si Dumnezeu mi-a ascultat rugamintea si exact asta mi-a dat:pace si armonie...dar mai intai a trebuit sa descopar ca le am,sa trec prin chinurile experientei mele cu alcoolul pentru ca in final,tot prin harul si mila lui Dumnezeu sa inteleg ce se intampla cu mine.
Din pacate(sau asa a fost sa fie),mama nu a avut timp sa-mi ofere iubire,stiam ca ma iubeste,dar era prea ocupata de a se ingrijii de casa,masa,familie,sot iar despre cele ale sufletului nu stia nici ea cred...asa ca la primele mele experiente emotionale pe care nu am stiut cum sa le gestionez mi-am cumparat o sticla de vodca pe care am baut-o pe ascuns cu scopul de a dormii si uita.
Consider ca din acel moment deja am devenit alcoolica,cu toate ca pana la finalul acceptat si de mine am trecut prin toate etapele alcoolismului pe o durata de aproape 18 ani.Am baut la inceput doar cand simteam ca nu fac fata realitatii-de la acea sticla de vodca pana la urmatoarea intamplare compulsiva au trecut mai intai cam 3 ani-,dar de fiecare data brutal,alcool cu multe grade asa cum avem pe la noi,de aia sevrajul s-a instalat destul de repede.
De aici am constatat mai tarziu ,in abstinenta ,ca alcoolul nu mi-a placut,l-am baut ca sa uit si de fiecare data fara sa ma vada nimeni,pe ascuns....predispozitia de a devenii alcoolica fiind in genele mele,am declansat-o cu prima sticla intreg bauta!...putea fi si alta dependenta,dar la alcool a fost usor de ajuns,sau aveam o atractie inconstienta mostenita ori asa am vazut ca fac si altii .
Dumnezeu mi-a purtat pasii pe alte meleaguri apoi si asa am cunoscut vinul.Am schimbat tipul de bautura,de vodca nu m-am mai atins(poate asta m-a si salvat) si am ramas la vin si bere.Nu pot sa va spun daca din cauza inconstientei mele sau din cauza alcoolului care a pus stapanire pe mintea mea in ani ce-au urmat ,nu am stiut ce este cu mine,nu am cautat nici o explicatie,am trait la voia intamplarii fara ca EU sa am vreo influenta,cred ca si bunul gand si reusita de a nu bea cat am fost gravida tot de la Dumnezeu a venit.Altfel nu pot explica de ce acea perioada pe care am considerat-o cea mai frumoasa din viata mea de atunci nu am vazut ca se datoreaza lipsei alcoolului.
Dupa o vreme de la nasterea copilului(dupa ce nu am mai alaptat) boala a trebuit sa-si urmeze cursul...asa ca trebuia recuperat...
Dupa cateva baute in care de acum scapam controlul mult mai des sotul meu si-a dat seama ce se intampla cu mine,dar amandoi inca fara a vedea o solutie.La inceput mi s-a spus bland,apoi agresiv,apoi alternat sa beau mai putin...in scurt timp mi-am dat seama ca sotul meu nu ma protejeaza si trebuie sa ma ascund bine daca vreau sa nu ma prinda bauta,altfel va stii toata lumea.
Recunosc ca sunt o persoana destul de introvertita cu oamenii normali,ceva s-a intamplat in copilarie si adolescenta care m-a facut sa ma retrag,apoi pentru ca trebuia sa beau si sa nu ma vada nimeni imi era necesar sa fiu cat mai mult singura.Nu mi-a fost greu.Sotul meu muncea de dimineata pana seara separat de mine,de ceilalti oameni ma feream...dar cum boala este progresiva...toti au aflat in final...
Mai intai am inceput sa uit ce facusem seara,cand ajungeam in pat,tremuraturile erau la ordinea zilei,raul diminetilor cand doar sufletul nu mi l-am vomat,durerea din tot corpul si toti muschii,imposibilitatea de a gandii rational.....beam cate o saptamana zilnic crescand cantitatea,apoi,ciudat,ma opream si incercam sa ma refac....trecea o vreme si o luam de la capat,de la o pauza de 2-3 luni,la noi pe perete,in dormitor, a ajuns scris de sotul meu:Mirela este beata la fiecare trei saptamani:NOROC!
Daca refac cursul corect,mai intai am ajuns cu 4,2%mie alcoolemie in sange la spital,asta nu a fost nimic caci in afara de tremuraturi si dureri de corp nu am patit nimic,m-am oprit o vreme pana mi-am revenit promitand si crezand in indreptare...ciclul s-a reluat...o alta data in urma unui scandal amplu,am luat brusc,obligata de imprejurari, hotararea sa nu mai beau pana la anul nou...atat a trebuit!
Creierul obisnuit cu mult alcool nu a mai putut functiona normal,(normal pentru el era cu alcool),neuroni si legaturile dintre neuroni au fost afectate,am intrat seara in delir,am inceput sa aud si sa cred voci in minte,sa am viziuni,cosmaruri ,trei crize de delirum tremes...curios,nu a remarcat nimeni,era intr-o perioada aglomerata a anului,(chiar cea de acum)....totul s-a sfarsit in cea de-a treia zi,seara cand vocea din minte mi-a spus sa ma duc in beci sa-i aduc vin,doar atunci a revenit ratiunea si gandirea stiind ca in beci nu este vin,sotul meu l-a turnat pe tot la canal.
Mi-am dat seama ca sunt inchipuiri,m-am speriat(cred,nu mai stiu) si pentru prima data am acceptat ajutor.Am mers trei luni la intalnirile Caritas pentru dependenti,am cautat informatii despre alcool pe internet,am descoperit un forum unde am inceput sa citesc....nu a fost insa indeajunsa suferinta....dupa anul nou asa cum mi-am propus am baut din nou si a urmat inca un ciclu de doi ani si jumatate de lupta cu controlul.
Totusi,acum era o diferenta,aceasta lupta era ceva mai constienta,stiam,simteam ca nu este in ordine sa beau asa de mult!
Am incercat tot ce am putut,in ultimul an si jumatate am notat chiar si cantitatea bauta,dupa o saptamana-10 zile de bautura in care nu notam nimic,doream sa arunc caietul,totusi ceva m-a oprit si sincera am notat mai departe zilele...mereu imi era frica sa nu ma mai apuce vreo criza,asa ca cand incercam sa ma refac,mai consumam zilnic ceva descrescator sa nu ma opresc dintr-o data.
Am descoperit la sfarsitul anului ca zilele cu bautura le intrec mult pe cele fara bautura.
In fata adevarului scris de mine,iar nu mi s-a parut firesc..
Am trait acesti ani dublu,in interior lupta cu demoni alcoolului,in exterior,cu frica sa nu afle sotul meu ceva,sa ma feresc de mica societate din jurul meu,de copil.O parte mare am reusit sa le ascund,o parte,nu...ele au avut rolul de a ma aduce mai aproape de abstinenta.
Un moment declansator a avut-o o intrebare a sotului meu:
El-De ce ne faci noua toate astea,de ce ne faci sa suferim?
Eu:Dar eu nu vreau sa va fac sa suferiti!
Apoi gandul cel bun mi-a trimis aceasta intrebare:Daca EU nu vreau sa va fac sa suferiti,atunci cine o face?
Asa am pornit in cautarea aflarii adevarului,nu stiam unde sa-l caut,asa ca am inceput cu libraria din oras.Nici nu stiam exact ce caut,vroiam sa aflu ceva despre alcoolism,asta cautam,o carte cu informatii,in schimb Dumnezeu mi-a pus in maini o carte care mi-a dezvaluit natura noastra omeneasca,m-a invatat despre sinele adevarat si sinele fals,ego,emotii,durere,dorinte si impulsuri si m-a invatat sa traiesc AZI,sa cred ca momentul prezent este tot ce am si ca nimic nu pot face decat pentru AZI.
Dar de baut,tot nu ma puteam oprii...
Ajungem la abstinenta cand suntem la fundul sacului.Eu nu eram la fundul sacului social,aveam sotul,copilul,totul azi ca si ieri....dar emotional,durerea mea de azi se aseza peste durerea veche de ieri intr-o cumplita neintelegere a ce se intampla...in final intelesesem ca ceva in mine vrea alcool si ca nu pot sa-l opresc.Asa ca fundul sacului meu este suferinta provocata de alcool,suferinta care ajunsese atat de mare incat,atunci cand nu am mai suportat-o,jugul ei s-a rupt...si eu reusesc greu sa o descriu,e ca un scurtcircuit cand un aparat primeste prea mult curent...asa pot explica eu ceea ce nu se poate explica,adica mila lui Dumnezeu pentru mine care m-a eliberat atunci cand egoul alcoolului l-am lasat sa cada.
Asa am deschis intr-o dimineata(dupa trei zile de umblat aiurea ca sa beau pe unde pot,acasa nu puteam,aveam musafir pe mama)din nou forumul,unde de data asta gaseam foarte multe informatii care mi se potriveau,care de data asta eram deschisa sa le accept.Ce m-a salvat in acea zi? Sa traiesc doar pentru azi,sa nu ma gandesc la ziua de maine,sa nu beau doar pentru 24 ore.
Alaturi de invataturile pe care le citisem in carte,programul era la fel, doar pentru azi.
Asa am hotarat pentru acea zi sa nu beau.
Si cand suntem dispusi sa cerem ajutor,oameni,situatii,intamplari folositoare iti ies deodata in cale,asa a fost si cu mine.(Coincidentele sunt felul lui Dumnezeu de a ramane anonim!Einstein)
Un membru al comunitatii AA bineintentionat de a face un pas 12 m-a contactat,a avut cu rabdare si bunavointa darul sa-mi prezinte programul,m-a ascultat,sfatuit,indrumat...eu l-am ascultat...si iata-ma acum,fericita,abstinenta...totul datorandu-se unui program si unor oameni exceptionali pe care am avut bunavointa si mintea deschisa de ai asculta.
Merg cu regularitate la intaniri,acolo ma simt ACASA,in casa sufletului meu...am auzit o povestire cum ca un bat se poate rupe usor in doua cu mainile,dar incearca sa rupi o legatura de bete...nu poti...asa este si la noi,uniti,alaturi de grup ramanem impreuna si suntem imuni in fata alcoolului.

Mirela

"Cine priveste afara viseaza.Cine priveste in sine se trezeste!"
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
28/10/2014, 10:58 AM
Răspuns: #5
RE: Povestile noastre de viata
(28/10/2014 12:06 AM)mirali A scris:  Buna,ma numesc Mirela si sunt alcoolica.

A trecut mai bine de un an....am descris si povestit multe intamplari din timpul alcoolismului meu,dar am evitat sa-mi scriu povestea.
Mi-am zis ca nu este necesar,ca nu are nimeni neaparat nevoie sa o stie,ca sunt deja atatea povesti...am fost si sunt mereu deschisa sa vorbesc sau sa scriu despre alcoolism,dar de la cap la cap nu am pus povestea inca;poate pentru ca abstinenta a venit atat de neasteptat de nimeni (nici de mine) ,fara a avea vreodata vreun gand sa incetez bautul complet(toate luptele mele concentrandu-se asupra incercarii,in final obositoare si fara de rezultat pozitiv ,de a controla cantitatea de bautura) .
Stiu acum ca m-am nascut sa devin alcoolica,altfel nu poate fi!
De la mama mea am invatat,pe atunci inconstient ca sticla se ascunde,sa nu vada(in caz ca ne vizita cineva...de obicei bunica,)cat bea tata.Dar ii mai lua din continutul sticlei(cand nu vedea) ca sa-i dea mai tarziu cand goala fiind o trimitea sa-i mai cumpere,sau mai ascundea sticle cumparate pentru el sa le aiba cand le va cere.
Mama,saraca nu a putut sa ma invete de ale vietii prea multe...mai intai,nici ea nu stia,s-a maritat tanara ca sa scape din o familie ce nu o mai dorea(mama ei se recasatorise si avea un baiat cu noul sot),a simtit emotional si fizic asta,asa ca s-a dus dupa primul ce i-a iesit in cale,tata.Mi-a povestit mama ca o ruga bunica ei:nu te du dupa el,ca e betivan...dar mama cred ca l-a si iubit si s-a dus...
Asa am venit si eu pe lume,cu alcoolul ca fiind ceva ce transforma starea de bine de la noi in teroare...la alte familii unde nu se bea simteam pace si armonie si,copil fiind visam ca atunci cand voi fi mare asa o familie imi doresc si eu,nimic mai mult.
Si Dumnezeu mi-a ascultat rugamintea si exact asta mi-a dat:pace si armonie...dar mai intai a trebuit sa descopar ca le am,sa trec prin chinurile experientei mele cu alcoolul pentru ca in final,tot prin harul si mila lui Dumnezeu sa inteleg ce se intampla cu mine.
Din pacate(sau asa a fost sa fie),mama nu a avut timp sa-mi ofere iubire,stiam ca ma iubeste,dar era prea ocupata de a se ingrijii de casa,masa,familie,sot iar despre cele ale sufletului nu stia nici ea cred...asa ca la primele mele experiente emotionale pe care nu am stiut cum sa le gestionez mi-am cumparat o sticla de vodca pe care am baut-o pe ascuns cu scopul de a dormii si uita.
Consider ca din acel moment deja am devenit alcoolica,cu toate ca pana la finalul acceptat si de mine am trecut prin toate etapele alcoolismului pe o durata de aproape 18 ani.Am baut la inceput doar cand simteam ca nu fac fata realitatii-de la acea sticla de vodca pana la urmatoarea intamplare compulsiva au trecut mai intai cam 3 ani-,dar de fiecare data brutal,alcool cu multe grade asa cum avem pe la noi,de aia sevrajul s-a instalat destul de repede.
De aici am constatat mai tarziu ,in abstinenta ,ca alcoolul nu mi-a placut,l-am baut ca sa uit si de fiecare data fara sa ma vada nimeni,pe ascuns....predispozitia de a devenii alcoolica fiind in genele mele,am declansat-o cu prima sticla intreg bauta!...putea fi si alta dependenta,dar la alcool a fost usor de ajuns,sau aveam o atractie inconstienta mostenita ori asa am vazut ca fac si altii .
Dumnezeu mi-a purtat pasii pe alte meleaguri apoi si asa am cunoscut vinul.Am schimbat tipul de bautura,de vodca nu m-am mai atins(poate asta m-a si salvat) si am ramas la vin si bere.Nu pot sa va spun daca din cauza inconstientei mele sau din cauza alcoolului care a pus stapanire pe mintea mea in ani ce-au urmat ,nu am stiut ce este cu mine,nu am cautat nici o explicatie,am trait la voia intamplarii fara ca EU sa am vreo influenta,cred ca si bunul gand si reusita de a nu bea cat am fost gravida tot de la Dumnezeu a venit.Altfel nu pot explica de ce acea perioada pe care am considerat-o cea mai frumoasa din viata mea de atunci nu am vazut ca se datoreaza lipsei alcoolului.
Dupa o vreme de la nasterea copilului(dupa ce nu am mai alaptat) boala a trebuit sa-si urmeze cursul...asa ca trebuia recuperat...
Dupa cateva baute in care de acum scapam controlul mult mai des sotul meu si-a dat seama ce se intampla cu mine,dar amandoi inca fara a vedea o solutie.La inceput mi s-a spus bland,apoi agresiv,apoi alternat sa beau mai putin...in scurt timp mi-am dat seama ca sotul meu nu ma protejeaza si trebuie sa ma ascund bine daca vreau sa nu ma prinda bauta,altfel va stii toata lumea.
Recunosc ca sunt o persoana destul de introvertita cu oamenii normali,ceva s-a intamplat in copilarie si adolescenta care m-a facut sa ma retrag,apoi pentru ca trebuia sa beau si sa nu ma vada nimeni imi era necesar sa fiu cat mai mult singura.Nu mi-a fost greu.Sotul meu muncea de dimineata pana seara separat de mine,de ceilalti oameni ma feream...dar cum boala este progresiva...toti au aflat in final...
Mai intai am inceput sa uit ce facusem seara,cand ajungeam in pat,tremuraturile erau la ordinea zilei,raul diminetilor cand doar sufletul nu mi l-am vomat,durerea din tot corpul si toti muschii,imposibilitatea de a gandii rational.....beam cate o saptamana zilnic crescand cantitatea,apoi,ciudat,ma opream si incercam sa ma refac....trecea o vreme si o luam de la capat,de la o pauza de 2-3 luni,la noi pe perete,in dormitor, a ajuns scris de sotul meu:Mirela este beata la fiecare trei saptamani:NOROC!
Daca refac cursul corect,mai intai am ajuns cu 4,2%mie alcoolemie in sange la spital,asta nu a fost nimic caci in afara de tremuraturi si dureri de corp nu am patit nimic,m-am oprit o vreme pana mi-am revenit promitand si crezand in indreptare...ciclul s-a reluat...o alta data in urma unui scandal amplu,am luat brusc,obligata de imprejurari, hotararea sa nu mai beau pana la anul nou...atat a trebuit!
Creierul obisnuit cu mult alcool nu a mai putut functiona normal,(normal pentru el era cu alcool),neuroni si legaturile dintre neuroni au fost afectate,am intrat seara in delir,am inceput sa aud si sa cred voci in minte,sa am viziuni,cosmaruri ,trei crize de delirum tremes...curios,nu a remarcat nimeni,era intr-o perioada aglomerata a anului,(chiar cea de acum)....totul s-a sfarsit in cea de-a treia zi,seara cand vocea din minte mi-a spus sa ma duc in beci sa-i aduc vin,doar atunci a revenit ratiunea si gandirea stiind ca in beci nu este vin,sotul meu l-a turnat pe tot la canal.
Mi-am dat seama ca sunt inchipuiri,m-am speriat(cred,nu mai stiu) si pentru prima data am acceptat ajutor.Am mers trei luni la intalnirile Caritas pentru dependenti,am cautat informatii despre alcool pe internet,am descoperit un forum unde am inceput sa citesc....nu a fost insa indeajunsa suferinta....dupa anul nou asa cum mi-am propus am baut din nou si a urmat inca un ciclu de doi ani si jumatate de lupta cu controlul.
Totusi,acum era o diferenta,aceasta lupta era ceva mai constienta,stiam,simteam ca nu este in ordine sa beau asa de mult!
Am incercat tot ce am putut,in ultimul an si jumatate am notat chiar si cantitatea bauta,dupa o saptamana-10 zile de bautura in care nu notam nimic,doream sa arunc caietul,totusi ceva m-a oprit si sincera am notat mai departe zilele...mereu imi era frica sa nu ma mai apuce vreo criza,asa ca cand incercam sa ma refac,mai consumam zilnic ceva descrescator sa nu ma opresc dintr-o data.
Am descoperit la sfarsitul anului ca zilele cu bautura le intrec mult pe cele fara bautura.
In fata adevarului scris de mine,iar nu mi s-a parut firesc..
Am trait acesti ani dublu,in interior lupta cu demoni alcoolului,in exterior,cu frica sa nu afle sotul meu ceva,sa ma feresc de mica societate din jurul meu,de copil.O parte mare am reusit sa le ascund,o parte,nu...ele au avut rolul de a ma aduce mai aproape de abstinenta.
Un moment declansator a avut-o o intrebare a sotului meu:
El-De ce ne faci noua toate astea,de ce ne faci sa suferim?
Eu:Dar eu nu vreau sa va fac sa suferiti!
Apoi gandul cel bun mi-a trimis aceasta intrebare:Daca EU nu vreau sa va fac sa suferiti,atunci cine o face?
Asa am pornit in cautarea aflarii adevarului,nu stiam unde sa-l caut,asa ca am inceput cu libraria din oras.Nici nu stiam exact ce caut,vroiam sa aflu ceva despre alcoolism,asta cautam,o carte cu informatii,in schimb Dumnezeu mi-a pus in maini o carte care mi-a dezvaluit natura noastra omeneasca,m-a invatat despre sinele adevarat si sinele fals,ego,emotii,durere,dorinte si impulsuri si m-a invatat sa traiesc AZI,sa cred ca momentul prezent este tot ce am si ca nimic nu pot face decat pentru AZI.
Dar de baut,tot nu ma puteam oprii...
Ajungem la abstinenta cand suntem la fundul sacului.Eu nu eram la fundul sacului social,aveam sotul,copilul,totul azi ca si ieri....dar emotional,durerea mea de azi se aseza peste durerea veche de ieri intr-o cumplita neintelegere a ce se intampla...in final intelesesem ca ceva in mine vrea alcool si ca nu pot sa-l opresc.Asa ca fundul sacului meu este suferinta provocata de alcool,suferinta care ajunsese atat de mare incat,atunci cand nu am mai suportat-o,jugul ei s-a rupt...si eu reusesc greu sa o descriu,e ca un scurtcircuit cand un aparat primeste prea mult curent...asa pot explica eu ceea ce nu se poate explica,adica mila lui Dumnezeu pentru mine care m-a eliberat atunci cand egoul alcoolului l-am lasat sa cada.
Asa am deschis intr-o dimineata(dupa trei zile de umblat aiurea ca sa beau pe unde pot,acasa nu puteam,aveam musafir pe mama)din nou forumul,unde de data asta gaseam foarte multe informatii care mi se potriveau,care de data asta eram deschisa sa le accept.Ce m-a salvat in acea zi? Sa traiesc doar pentru azi,sa nu ma gandesc la ziua de maine,sa nu beau doar pentru 24 ore.
Alaturi de invataturile pe care le citisem in carte,programul era la fel, doar pentru azi.
Asa am hotarat pentru acea zi sa nu beau.
Si cand suntem dispusi sa cerem ajutor,oameni,situatii,intamplari folositoare iti ies deodata in cale,asa a fost si cu mine.(Coincidentele sunt felul lui Dumnezeu de a ramane anonim!Einstein)
Un membru al comunitatii AA bineintentionat de a face un pas 12 m-a contactat,a avut cu rabdare si bunavointa darul sa-mi prezinte programul,m-a ascultat,sfatuit,indrumat...eu l-am ascultat...si iata-ma acum,fericita,abstinenta...totul datorandu-se unui program si unor oameni exceptionali pe care am avut bunavointa si mintea deschisa de ai asculta.
Merg cu regularitate la intaniri,acolo ma simt ACASA,in casa sufletului meu...am auzit o povestire cum ca un bat se poate rupe usor in doua cu mainile,dar incearca sa rupi o legatura de bete...nu poti...asa este si la noi,uniti,alaturi de grup ramanem impreuna si suntem imuni in fata alcoolului.

Mirela
Bună Mirela! Dacă ai fi aproape te-aș strânge în brațe și te-as felicita pentru postarea ta. Asemenea povestiri duc mesajul AA, ele pot fi multor alcoolici de folos, mulți se vor regăsi in ceea ce ai spus și vor porni pe drumul tău, al nostru, al abstinenței. Există oare mulțumire mai mare de cât salvarea unui alcoolic de la moarte? Pentru noi nu cred că există altceva mai frumos de cât să dăruim mai departe ceea ce noi am primit „dăruind vom dobândi”. Pasul 12 se poate face intr-o mie de feluri, numai să-l facem și tu l-ai făcut excelent, mai ales prin analiza stărilor emoționale de dinaintea băutului și după.
Eram chiar supărat că nimeni nu mai posta ceva, că nimeni nou nu mai vine la grup, că pornim furtunos și apoi ne dezumflăm repede lăsând să facă alții treaba pe care o putem face noi. Toate lucrurile vin la timpul lor si de data aceasta a venit!
Felicitări! Constantin
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
28/10/2014, 05:07 PM
Răspuns: #6
RE: Povestile noastre de viata
Atat pot spune.Am plans.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
29/10/2014, 01:23 AM
Răspuns: #7
RE: Povestile noastre de viata
(28/10/2014 10:58 AM)Constantin A scris:  
(28/10/2014 12:06 AM)mirali A scris:  Buna,ma numesc Mirela si sunt alcoolica.

A trecut mai bine de un an....am descris si povestit multe intamplari din timpul alcoolismului meu,dar am evitat sa-mi scriu povestea.
Mi-am zis ca nu este necesar,ca nu are nimeni neaparat nevoie sa o stie,ca sunt deja atatea povesti...am fost si sunt mereu deschisa sa vorbesc sau sa scriu despre alcoolism,dar de la cap la cap nu am pus povestea inca;poate pentru ca abstinenta a venit atat de neasteptat de nimeni (nici de mine) ,fara a avea vreodata vreun gand sa incetez bautul complet(toate luptele mele concentrandu-se asupra incercarii,in final obositoare si fara de rezultat pozitiv ,de a controla cantitatea de bautura) .
Stiu acum ca m-am nascut sa devin alcoolica,altfel nu poate fi!
De la mama mea am invatat,pe atunci inconstient ca sticla se ascunde,sa nu vada(in caz ca ne vizita cineva...de obicei bunica,)cat bea tata.Dar ii mai lua din continutul sticlei(cand nu vedea) ca sa-i dea mai tarziu cand goala fiind o trimitea sa-i mai cumpere,sau mai ascundea sticle cumparate pentru el sa le aiba cand le va cere.
Mama,saraca nu a putut sa ma invete de ale vietii prea multe...mai intai,nici ea nu stia,s-a maritat tanara ca sa scape din o familie ce nu o mai dorea(mama ei se recasatorise si avea un baiat cu noul sot),a simtit emotional si fizic asta,asa ca s-a dus dupa primul ce i-a iesit in cale,tata.Mi-a povestit mama ca o ruga bunica ei:nu te du dupa el,ca e betivan...dar mama cred ca l-a si iubit si s-a dus...
Asa am venit si eu pe lume,cu alcoolul ca fiind ceva ce transforma starea de bine de la noi in teroare...la alte familii unde nu se bea simteam pace si armonie si,copil fiind visam ca atunci cand voi fi mare asa o familie imi doresc si eu,nimic mai mult.
Si Dumnezeu mi-a ascultat rugamintea si exact asta mi-a dat:pace si armonie...dar mai intai a trebuit sa descopar ca le am,sa trec prin chinurile experientei mele cu alcoolul pentru ca in final,tot prin harul si mila lui Dumnezeu sa inteleg ce se intampla cu mine.
Din pacate(sau asa a fost sa fie),mama nu a avut timp sa-mi ofere iubire,stiam ca ma iubeste,dar era prea ocupata de a se ingrijii de casa,masa,familie,sot iar despre cele ale sufletului nu stia nici ea cred...asa ca la primele mele experiente emotionale pe care nu am stiut cum sa le gestionez mi-am cumparat o sticla de vodca pe care am baut-o pe ascuns cu scopul de a dormii si uita.
Consider ca din acel moment deja am devenit alcoolica,cu toate ca pana la finalul acceptat si de mine am trecut prin toate etapele alcoolismului pe o durata de aproape 18 ani.Am baut la inceput doar cand simteam ca nu fac fata realitatii-de la acea sticla de vodca pana la urmatoarea intamplare compulsiva au trecut mai intai cam 3 ani-,dar de fiecare data brutal,alcool cu multe grade asa cum avem pe la noi,de aia sevrajul s-a instalat destul de repede.
De aici am constatat mai tarziu ,in abstinenta ,ca alcoolul nu mi-a placut,l-am baut ca sa uit si de fiecare data fara sa ma vada nimeni,pe ascuns....predispozitia de a devenii alcoolica fiind in genele mele,am declansat-o cu prima sticla intreg bauta!...putea fi si alta dependenta,dar la alcool a fost usor de ajuns,sau aveam o atractie inconstienta mostenita ori asa am vazut ca fac si altii .
Dumnezeu mi-a purtat pasii pe alte meleaguri apoi si asa am cunoscut vinul.Am schimbat tipul de bautura,de vodca nu m-am mai atins(poate asta m-a si salvat) si am ramas la vin si bere.Nu pot sa va spun daca din cauza inconstientei mele sau din cauza alcoolului care a pus stapanire pe mintea mea in ani ce-au urmat ,nu am stiut ce este cu mine,nu am cautat nici o explicatie,am trait la voia intamplarii fara ca EU sa am vreo influenta,cred ca si bunul gand si reusita de a nu bea cat am fost gravida tot de la Dumnezeu a venit.Altfel nu pot explica de ce acea perioada pe care am considerat-o cea mai frumoasa din viata mea de atunci nu am vazut ca se datoreaza lipsei alcoolului.
Dupa o vreme de la nasterea copilului(dupa ce nu am mai alaptat) boala a trebuit sa-si urmeze cursul...asa ca trebuia recuperat...
Dupa cateva baute in care de acum scapam controlul mult mai des sotul meu si-a dat seama ce se intampla cu mine,dar amandoi inca fara a vedea o solutie.La inceput mi s-a spus bland,apoi agresiv,apoi alternat sa beau mai putin...in scurt timp mi-am dat seama ca sotul meu nu ma protejeaza si trebuie sa ma ascund bine daca vreau sa nu ma prinda bauta,altfel va stii toata lumea.
Recunosc ca sunt o persoana destul de introvertita cu oamenii normali,ceva s-a intamplat in copilarie si adolescenta care m-a facut sa ma retrag,apoi pentru ca trebuia sa beau si sa nu ma vada nimeni imi era necesar sa fiu cat mai mult singura.Nu mi-a fost greu.Sotul meu muncea de dimineata pana seara separat de mine,de ceilalti oameni ma feream...dar cum boala este progresiva...toti au aflat in final...
Mai intai am inceput sa uit ce facusem seara,cand ajungeam in pat,tremuraturile erau la ordinea zilei,raul diminetilor cand doar sufletul nu mi l-am vomat,durerea din tot corpul si toti muschii,imposibilitatea de a gandii rational.....beam cate o saptamana zilnic crescand cantitatea,apoi,ciudat,ma opream si incercam sa ma refac....trecea o vreme si o luam de la capat,de la o pauza de 2-3 luni,la noi pe perete,in dormitor, a ajuns scris de sotul meu:Mirela este beata la fiecare trei saptamani:NOROC!
Daca refac cursul corect,mai intai am ajuns cu 4,2%mie alcoolemie in sange la spital,asta nu a fost nimic caci in afara de tremuraturi si dureri de corp nu am patit nimic,m-am oprit o vreme pana mi-am revenit promitand si crezand in indreptare...ciclul s-a reluat...o alta data in urma unui scandal amplu,am luat brusc,obligata de imprejurari, hotararea sa nu mai beau pana la anul nou...atat a trebuit!
Creierul obisnuit cu mult alcool nu a mai putut functiona normal,(normal pentru el era cu alcool),neuroni si legaturile dintre neuroni au fost afectate,am intrat seara in delir,am inceput sa aud si sa cred voci in minte,sa am viziuni,cosmaruri ,trei crize de delirum tremes...curios,nu a remarcat nimeni,era intr-o perioada aglomerata a anului,(chiar cea de acum)....totul s-a sfarsit in cea de-a treia zi,seara cand vocea din minte mi-a spus sa ma duc in beci sa-i aduc vin,doar atunci a revenit ratiunea si gandirea stiind ca in beci nu este vin,sotul meu l-a turnat pe tot la canal.
Mi-am dat seama ca sunt inchipuiri,m-am speriat(cred,nu mai stiu) si pentru prima data am acceptat ajutor.Am mers trei luni la intalnirile Caritas pentru dependenti,am cautat informatii despre alcool pe internet,am descoperit un forum unde am inceput sa citesc....nu a fost insa indeajunsa suferinta....dupa anul nou asa cum mi-am propus am baut din nou si a urmat inca un ciclu de doi ani si jumatate de lupta cu controlul.
Totusi,acum era o diferenta,aceasta lupta era ceva mai constienta,stiam,simteam ca nu este in ordine sa beau asa de mult!
Am incercat tot ce am putut,in ultimul an si jumatate am notat chiar si cantitatea bauta,dupa o saptamana-10 zile de bautura in care nu notam nimic,doream sa arunc caietul,totusi ceva m-a oprit si sincera am notat mai departe zilele...mereu imi era frica sa nu ma mai apuce vreo criza,asa ca cand incercam sa ma refac,mai consumam zilnic ceva descrescator sa nu ma opresc dintr-o data.
Am descoperit la sfarsitul anului ca zilele cu bautura le intrec mult pe cele fara bautura.
In fata adevarului scris de mine,iar nu mi s-a parut firesc..
Am trait acesti ani dublu,in interior lupta cu demoni alcoolului,in exterior,cu frica sa nu afle sotul meu ceva,sa ma feresc de mica societate din jurul meu,de copil.O parte mare am reusit sa le ascund,o parte,nu...ele au avut rolul de a ma aduce mai aproape de abstinenta.
Un moment declansator a avut-o o intrebare a sotului meu:
El-De ce ne faci noua toate astea,de ce ne faci sa suferim?
Eu:Dar eu nu vreau sa va fac sa suferiti!
Apoi gandul cel bun mi-a trimis aceasta intrebare:Daca EU nu vreau sa va fac sa suferiti,atunci cine o face?
Asa am pornit in cautarea aflarii adevarului,nu stiam unde sa-l caut,asa ca am inceput cu libraria din oras.Nici nu stiam exact ce caut,vroiam sa aflu ceva despre alcoolism,asta cautam,o carte cu informatii,in schimb Dumnezeu mi-a pus in maini o carte care mi-a dezvaluit natura noastra omeneasca,m-a invatat despre sinele adevarat si sinele fals,ego,emotii,durere,dorinte si impulsuri si m-a invatat sa traiesc AZI,sa cred ca momentul prezent este tot ce am si ca nimic nu pot face decat pentru AZI.
Dar de baut,tot nu ma puteam oprii...
Ajungem la abstinenta cand suntem la fundul sacului.Eu nu eram la fundul sacului social,aveam sotul,copilul,totul azi ca si ieri....dar emotional,durerea mea de azi se aseza peste durerea veche de ieri intr-o cumplita neintelegere a ce se intampla...in final intelesesem ca ceva in mine vrea alcool si ca nu pot sa-l opresc.Asa ca fundul sacului meu este suferinta provocata de alcool,suferinta care ajunsese atat de mare incat,atunci cand nu am mai suportat-o,jugul ei s-a rupt...si eu reusesc greu sa o descriu,e ca un scurtcircuit cand un aparat primeste prea mult curent...asa pot explica eu ceea ce nu se poate explica,adica mila lui Dumnezeu pentru mine care m-a eliberat atunci cand egoul alcoolului l-am lasat sa cada.
Asa am deschis intr-o dimineata(dupa trei zile de umblat aiurea ca sa beau pe unde pot,acasa nu puteam,aveam musafir pe mama)din nou forumul,unde de data asta gaseam foarte multe informatii care mi se potriveau,care de data asta eram deschisa sa le accept.Ce m-a salvat in acea zi? Sa traiesc doar pentru azi,sa nu ma gandesc la ziua de maine,sa nu beau doar pentru 24 ore.
Alaturi de invataturile pe care le citisem in carte,programul era la fel, doar pentru azi.
Asa am hotarat pentru acea zi sa nu beau.
Si cand suntem dispusi sa cerem ajutor,oameni,situatii,intamplari folositoare iti ies deodata in cale,asa a fost si cu mine.(Coincidentele sunt felul lui Dumnezeu de a ramane anonim!Einstein)
Un membru al comunitatii AA bineintentionat de a face un pas 12 m-a contactat,a avut cu rabdare si bunavointa darul sa-mi prezinte programul,m-a ascultat,sfatuit,indrumat...eu l-am ascultat...si iata-ma acum,fericita,abstinenta...totul datorandu-se unui program si unor oameni exceptionali pe care am avut bunavointa si mintea deschisa de ai asculta.
Merg cu regularitate la intaniri,acolo ma simt ACASA,in casa sufletului meu...am auzit o povestire cum ca un bat se poate rupe usor in doua cu mainile,dar incearca sa rupi o legatura de bete...nu poti...asa este si la noi,uniti,alaturi de grup ramanem impreuna si suntem imuni in fata alcoolului.

Mirela
Bună Mirela! Dacă ai fi aproape te-aș strânge în brațe și te-as felicita pentru postarea ta. Asemenea povestiri duc mesajul AA, ele pot fi multor alcoolici de folos, mulți se vor regăsi in ceea ce ai spus și vor porni pe drumul tău, al nostru, al abstinenței. Există oare mulțumire mai mare de cât salvarea unui alcoolic de la moarte? Pentru noi nu cred că există altceva mai frumos de cât să dăruim mai departe ceea ce noi am primit „dăruind vom dobândi”. Pasul 12 se poate face intr-o mie de feluri, numai să-l facem și tu l-ai făcut excelent, mai ales prin analiza stărilor emoționale de dinaintea băutului și după.
Eram chiar supărat că nimeni nu mai posta ceva, că nimeni nou nu mai vine la grup, că pornim furtunos și apoi ne dezumflăm repede lăsând să facă alții treaba pe care o putem face noi. Toate lucrurile vin la timpul lor si de data aceasta a venit!
Felicitări! Constantin

Multumesc ne-a Constantin,
Din fericire am frumoasele,pline de bucurie si pace sufleteasca amintirea imbratisarilor cu dumneavoastra de la conferinte,mi le aduc im prezent si va imbratisez cu drag!

Sper cu drag ca povestea experientei mele sa fie de folos,macar ca luare aminte...Dumnezeu m-a iubit,s-a miluit de mine si m-a salvat.
Nu m-a putut salva atata vreme cat eu nu am capitulat complet,declarat invinsa;atata vreme cat eu am "tinut cu dintii" strans povestea cu controlul,atata vreme cat eu nu m-am "dezbracat" gol-golut de idei,concepte,credinte,ego,tot tot si nu am stat in fata sa neputincioasa si lipsita de alt ajutor in afara de EL!
A vegheat rabdator asupra mea,acolo din ceruri si m-a privit trist cum imi provoc suferinta si...atat a asteptat!
Sa ma rog sincer,din inima,din inima curata,din acel loc din fiecare din noi unde si el se afla!
Restul il stiti...

Adevarul este ca programele vechi din mintea noastra au radacini adanci si sunt ca hreanul,nu poti scapa de ele complet,oricat de prezent si constient ai fi chiar si de stupiditatea lor,ele poarta in sine ani si ani de folosinta,realitatea imi spune ca sunt sirete si chiar atunci cand simt si vad ca apar parca vor sa-mi spuna:
-Uite,sunt din nou aici,credeai ca scapi de mine asa usor???

Asa si cu randurile scrise din povestea mea,nu am indraznit sa le postez,cu toate ca le-am scris de multa vreme,le-am lasat intr-un dosar in laptop,luni seara,dupa sedinta am avut un impuls puternic sa le postez,vointa mea lasata in mainile lui Dumnezeu a fost mai puternica decat programul din minte!

Doamne ajuta!

"Cine priveste afara viseaza.Cine priveste in sine se trezeste!"
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
02/11/2014, 05:21 PM
Răspuns: #8
RE: Povestile noastre de viata
In copilarie am fost un rasfatat al sortii.Doar eu si mama,tata murise cand aveam trei ani,aveam un loc al nostru,mama fiind asistenta,nu ne lipsea nimic.Am invatat sa scriu si sa citesc devreme,la cinci ani deja descopeream lectura iar asta mi a ramas in sange.Invatam bine,ajunsesem comandant de unitate inclasa a cincea totul era un vis.Pana cand mama s a recasatorit si a ales un om care nu avea habar ce sunt sentimentele.Rece,distant,pedant,cu un singur scop in viata,sa munceasca,sacrificand tot,chiar si familia.Respins fiind,scos din mediul cu care eram obisnuit,adus la oras,in doi ani am ajuns corigent,am ajuns sa urasc tot,sa fumez,sa lipsesc de la scoala,sa urasc"Am inceput sa beau in clasa a noua,la practica,iar dupa o vreme devenise obisnuinta...Eram la un liceu,pe vreme lu nea Nicu,privilegiat.Avem tigari bune tot timpul,mergeam la colegi la un video unde aparea si osticla cu bautura fina pana ajungeam in cap..Apoi a venit revolutia.am parasit liceul,beam regulat,Am trecut la profesionala si la traficul cu rusii aici la granita,scotand bani multi,band cot la cot cu ei,aveam 18 ani,orgii prin rockoteca si tot asa.Ma uram cumplit si uram pe toata lumea.Am inceput sa amestec alcolul cu pastile pana am ajuns la prima tentativa de sinucidere..In spital mi au descoperit si un inceput de ulcer.Organismul ceda.Cum am iesit am reinceput sa beau,politia ma vana peste tot,bataile erau numeroase,totul a culminat cu arestarea mea in1992,la douazeci de ani eram condamnat la doi ani jumate.Am avut multe razboaie si acolo,carcera,inca exista,refuz de hrana,am ajuns la 49 de kg,mi am taiat venele,m am drogat cu pastile cu toate astea cred si acum ca fiind inchis mi a fost salvata viata pentru ca afara nu as m ai fi dus un an...
Am iesit si am plecat in armata.La Ploiesti,langa rafinarie.Dupa trei saptamani aveam o retea bine pusa la punct formata din soldatii cu care furam benzina din trenuri,butelii..Banii curgeau garla,ofiterii erau la mana noastra,toti aveau masini,bautura nu se m ai termina,femei usoare,pastile.Beam tot mai mult,fara sa m ai pot opri.Ne bagau l a arest sa ne ascunda de sefii mari,dormeam apoi o luam de la cap..O trecut si asta..
Au fost momente in viata cand l am urat pe Dumnezeu din tot sufletul.Stiam,acceptam,ca exista dar il uram pentru tot ce mi facea.Cel mai cumplit o fost cu Diana.Era verisoara mea primara.O iubeam asa cum nu iubesti decat odata in viata.Era frumoasa,desteapta,picta,canta in corul bisericii,un inger.Opusul meu in toate privintele.Am iubito mult,foarte mult.Cu mentiunea ca niciodata nu am atinso,bariera dintre noi era lasata,sangele,dar ne iubeam...Poate tocmai faptul ca stiam ca ne este interzis ne a apropiat.Eu beam mult,cand plecam de la ea acasa sau in unitate zile intregi nu eram lucid dar ma opream sa ma pot intoarce so revad.
Au fost zile frumoase dar starea mea se degrada si ne am indepartat incet,incet.Am ales alcolul.Am intilnit pe altcineva,am inceput o relatie,ma accepta asa cum eram cu perioadele mele de betie crunta alternate cu saptamani de munca compulsiva..Apoi a venit ziua..Noi nu ne gandeam la copii.Nu puteam,ea abia avea 19ani.Nu. m ai pastrasem legatura cu Diana..Cateva vorbe la tf de sarbatori,cateva zile la bunici in vacanta,dar era tot acolo,in mine..Era studenta a arte la Iasi.In februarie,de ziua indragostitilor,s a sinucis in camin.S a spanzurat!Cand m au sunat am inebunit.Am plecat imediat la ea.Eram cu prietena mea si mama a luato sa ma calmeze.Am stat doua zile nemiscat langa sicriul ei.Doua zile in care l am urat pe
El si in care bruma mea de credinta s a risipit.In ziua in care am ingropato am purtat crucea.Multi kilometrii pe jos.Nu m ai eram viu.Dupa inmormantare am ramas langa ea cu prietea mea,Gabi.Un unchii i a dat cheia de la casa sa a ia de acolo.Ne am dus acasa,am ascultat muzica pe care o ascultam cu Diana si s a intamplat.Am facut dragoste.Ajuns acasa am cazut
Trei luni fara nici o zi treaz,lucid.Alcol si pastile,crize,spital,tentative de sinucidere'prapastia era deschisa.M a salvat Diana.Ultimu semn.Prietena mea a venit si mi a spus ca e insarcinata.Nu m ai fusesem impreuna n ultimele luni.A fost doar seara aceea.Am inceput sa plang .Fata noastra s a nascut i noiembrie la noua luni dupa inmormantarea Dianei.O cheama Andreea-Diana! Ma opresc acum....
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
02/11/2014, 06:59 PM
Răspuns: #9
RE: Povestile noastre de viata
A urmat o perioada de liniste.Trebuia sa am grija de ele.Am mai baut.am m ai gresit dar au fost si perioade lungi de abstinenta.Ne am casatorit,a venit Dia in viata noastra,am plecat pe afara iar in mine s a dezvoltat un nou mod de a fi.Beam la distanta.Plecam la munca prin tara,afara,beam in nestire dar ma tineam cat puteam departe de ele beat fiind.Apoi am hotarat sa stau eu cu fata,avea cinci ani,si sa plece Gabi care gasise un job bine platit in Italia.Aveam nevoie de bani.O plecat in ianuarie,aici vine si ultima mea amintire cu mine beat din perioada noastra.Eram la o petrecere,dansam,si am baut.Deja eram aproape beat cand a vrut sa ma opreasca. Am lovito.Nu stiu cum dar gandul ca mi ascunde sticla m a facut sa actionez instinctiv.Palma aia nu o sa o uit pana mor.Nu am voie.Mi am amintit perfect momentul pentru ca de atunci,13ani,nu am m ai dansat cu alta femeie.Pana de curand cand am dansat cu cineva drag.Atat de mult am trait momentul incat am tinuto in brate si am vrut parca sa mi patrunda in inerior.Nu pot sa explic dar trairea a fost..
Dupa plecarea ei in afara am ,ramas cu fata.Au fost trei ani cumpliti-Ca tata am facut ce am putut.Am invztato sa scrie,sa citeasca,am dus o la gradi,apoi la scoala,am rasfatato darnimic,nimic nu putea suplini lipsa ei.Primul Craciun o fost groaznic.Am fost Mosu la gradi.Copii erau cu mamele Dia cu bunica.Am vazut in ochii ei ce simtea dar nu a plans.In prima zi i am dat cadourile,multe apoi am lasato la mama spunindui ca plec la munca.Am mers acasa cu un carton de tigari si un bidon de20l de vinAm stat trei zile in casa si am baut am urlat,am blestemat.M au scos vecinii in delirum noaptea.Spital.Dupa o saptamana eram acasa cu fata Perioadele astea erau ciclice da am dus trei ani.Copilul meu nu a plans niciodata.Stiti plansul ala sanatos cu tipete si nervi?Nu si l a permis.Si a autoimpus sa nu o faca.Avea spasmul hohotului de plans.Se invinetea si lesina daca plangea.Odata,se marise putin,a vazuto pe Gabi cum a intrat in panica atunci cand s a simtit rau a fost socata,speriata iar de atunci nu a plans.Aveam un perete in camera ei pe care erau puse pozele lu Gabi pe care le trimetea de afara,poze m ai vechi si o gaseam cu lacrimi in barba uitandu ss la ele si inebuneam.Plecam si beam cu ura pana uitam de mine dar cu gandu ca trebuie sa fiu inapoi in ziua urmatoare.Trei ani m au terminat psihic.Cand s a intors Gabi am inteles ca eramniste straini,ne am luat de mana si am mers la tribunal.Divortul s a pronuntat repede.Nu puteam face altfel pt ca trecuse prin multe pentru mine si ndurase multe.Am ramas prieteni.Eu am inceput sa beau tot m ai mult,mai des.Am plecat prin tara sa muncesc.Munca ma ajuta sa uit,bautura la fel.Nu vroiam un loc stabil,o relatie,nu!Doar bautura,multa.Am tinuto multi ani asa,nu cred ca aveam motiv sa ma opresc pentru ca nu aveam pentruce sa traiesc.Stiam ca alcolic fiind trebuie sa stau departe decei dragi.Ii ranisem si nu vroiam sa o m ai fac asa ca cutreieram tara si beam.Cum m am oprit?De ce .Banuiesc doar.Am fost acum un an la inmormantarea unui om.Tatal unei prietene pecarel vazusem de doua ori in viata.Murise de pancreatita cauzata de alcol,in dureri cumplite.Am fost acolo,l am pregatit,l am asezat in cosciug,i am sapat groapa,tot.Am primit o geaca pomana.De cand am inceput sa o port ceva s a schimbat.Amsimtit ca nu trebuie sa m ai beau,am cautat ajutor,am descoperit oameni care m au ajutat,forumuri,AA toate astea au venit de la sine.Incep sa lucrez la mine si sper sa reusesc.Am PRIETENI langa mine acum,am programul Dumnezeu e si el pe aici deci...
PSGeaca am lasato unui om amarat in gara de la Bacau .Asa am simtit!Asta o fost in mare povestea mea.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)