Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
DESPRE SUFERINȚĂ
01/11/2014, 06:37 PM (Ultima modificare: 01/11/2014 06:41 PM de Constantin.)
Răspuns: #1
DESPRE SUFERINȚĂ
Suferinta alcoolicului? O tema ampla, diversa si grea. Am avut parte sa-i simt gustul amar inca dela varsta de 14 ani. Pentru a putea sa fiu inteles este necesar sa povestesc un eveniment al vietii mele de adolescent si a unei lectii de viata care am primit-o atunci si care mi-a fost fatala.
Dupa cum am spus la 14 ani, pe perioada vacantei am locuit cu tata in Suceava unde avea serviciul(noi fiind de la tara). Toate erau bune si frumoase, ascultam pentru prima data emisiuni radio transmise la statia de amplificare a orasului(era in 1953), puteam merge la film care pentru mine era cea mai mare curiozitate, oricum eram intr-o lume plina de noutati si curiozitati, unele chiar de neinteles pentru mine.
Toate au fost bune si frumoase pana intr-o zi de salariu cand tata si cu doi colegi de ai lui de serviciu m-au luat in oras si am mers la o gradina de vara sa mancam mici(si acestia erau o noutate) si sa bem ceva. Au luat o sticla de un litru de lichior si mi-au pus si mie un pahar. Inchipuitiva ce fericit eram cu paharul in fata si culmea imi placea si bautura. Pe parcurs cei doi colegi ai tatei, carora nu le prea placea sa bea imi plasau mie paharele lor pline si-l luau pe al meu care era gol deja, fara ca tata sa observe. M-am imbatat atat de tare incat a trebuit sa ma duca in brate, dar aveam o stare euforica grozava( de fapt nu eram la prima experienta).
Nenorocirea a fost a doua zi, imi era atat de rau ca nu putem sa stau in picioare, tremuram tot, capul credeam ca va exploda, bem aproape continu apa, pe care dupa cateva secunde o dadem afara,eram sigur ca o sa mor si chiar imi doream moartea , nu mai rezistam.Tata imi tot explica ca asa patesc cei care beau si ca nu este bine sa mai repet aventura, pentru mine explicatiile lui erau un chin si mai mare.Dar ”eram hotarat sa nu mai beau niciodata”, hotarare care a durat pana dupa masa, cand tata m-a luat din nou in oras pentru a ma <<repara>>. A cumparat patru mici pentru mine si 50gr. de lichior, nu-mi trebuia nimic dar tata a insistat sa beau lichiorul ca o sa ma fac bine. L-am baut si culmea s-a intamplat minunea, a rasarit soarele, nu mai imi era rau, am mancat micii si mi s-a deschis pofta de a mai bea alcool, noroc ca tata nu a mai vrut sa-mi dea, altfel cred ca m-as fi imbatat din nou. Asa am invatat cum poti sa te ,,repari" dupa bautura, lectie pe care mi-am insusit-o foarte bine si am aplicato toata viata, cu efectul dezastruos pe care l-a avut.
Poate vi se pare un fapt lipsit de importanta ceea ce am povesti dar are o mare incarcatura prin faptul ca am inteles acu ca am fost predispus alcoolismului. Acu imi dau seama ca aveam acelasi comportament alcoolic de mic, nu puteam controla bautul, simteam o pofta necontrolata de a mai bea, si ceea ce este mai important imi schimba starile emotionale, deveneam altcineva
Sigur ca pe parcursul vietii am tot baut si m-am tot ,,reparat", fiind si foarte rezistent la bautura, eram sigur ca este un comportament normal, aveam chiar un anumit dispret pentru cei care nu beau, spuneam ca habar nu au sa traiasca. Viata a demonstrat cat de mult greseam si cat de mult am avut de platit. Au început necazurile, nu ma mai putem ,,drege" fiinca ma imbatam din nou , nu mai puteam merge la serviciu si chiar daca ma internam eram convins ca nu eu am probleme cu alcoolul.
Am inceput sa simt indepartare prietenilor a familiei, stiam si simteam ca nimeni nu mai are incredere in mine, le demonstram ca sunt un om poate mult mai bun si mai serios de cat multi altii si ii si convingeam pana la primul pahar, cand totul se darama, pe parcurs nu am mai convins pe nimeni. Incepusem si eu sa nu mai dau doi bani pe mine, eram disperat si rusinat, nu intelegem ce se intampla cu mine si au inceput sa apara hotararile de a nu mai bea niciodata(oare la 14 ani nu am luat aceeasi hotarare?) In perioadele de nebaut deveneam un om inchis care se ascundea cu disperare in munca, munca pe care o faceam cu talent si placere. Seful meu a reusit sa ma cunoasca si sa ma exploateze la maxim fara sa-mi dau seama, cand observa ca randamentul nu mai era cel maxim imi spunea ca sunt obosit si ca am nevoie de cateva zile de relaxare, sa-mi iau din zilele libere pe care le aveam si stau acasa sa ma odihnesc. Inchipuitiva cat de lipsit de griji ma aruncam din nou in bratele alcoolului pana la epuizare. Cu familia era o alta problema stiau ca sunt irecuperabil si am devenit pentru ei o persoana straina de care aproape nu se mai interesau. Cu timpul autodezgustul, remuscarile au devenit de nesuportat, simteam ca mi-am ratat cei mai frumosi ani, mi-am pierdut prietenii si familia, ca pe zi ce trece chiar voi deveni un om de nimic. Aceste ganduri erau mai dureroase de cat chinul fizic pe care il induram atunci cand aveam nevoie de alcool. Nu stiu ce sa spun, dar sunt sigur ca Dumnezeu nu m-a lasat sa ma pierd cu totul, a avut grija
de mine si mia pus la dispozitie Programul AA. Program care m-a facut sa inteleg multe si mai ales ca sunt bolnav si ca am nevoie de ajutor, ajutor pe care il pot primi numai dela Puterea mea Superioara, dela Grup si dela voi toti. Acum totul este bine, suferintele au disparut iar de amintirile lor scap prin impartasirile care le fac la Grup si fata de voi , nu imi mai este rusine de trecut, important este prezentul, prezent despre care nu stiu daca este senin dar stiu ca este linistit, calm, trait cu bucurie si multumire, fara resentimente si pareri de rau, cu acceptarea zilei de azi cu bune si cu rele si mai ales cu gandul de multumire si recunostinta pentru tot ce am primit, de la voi si de la Dumnezeu . Oare aceasta sa fie seninatatea despre care vorbim? Nu stiu dar este minunat! Sa va dea Dumnezeu liniste, pace sufleteasca si abstinenta!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)