Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
02/09/2014, 10:42 AM
Răspuns: #1
OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Toti depindem de alimente, insa cand le folosim pe sistemul de recompensa al bolii de adictie, acest gen de abuz ne poate fi foarte daunator. Unii dintre noi au avut tendinta de a consuma multa mancare sau dulciuri si in mod special ciocolata, dupa intrarea in abstinenta la alcool, insa dependenta de alimente poate fi si o ramura a bolii de adictie de sine statatoare, fara legatura cu consumul altor substante.

"Dependenţa de mâncare descrie o tulburare patologică: mâncarea şi pofta excesivă şi nestapânită pentru mâncare. Este o boală la fel ca dependenţa de tutun sau alcool şi este considerată mai mult decât un exces alimentar ocazional.

Principalele semne ale dependenţei de mâncare:

- mânânci atunci când nu ţi-e foame sau cand te simţi indispus sau deprimat
- consumi cantităţi neobişnuite de mâncare
- nu te poţi opri din mâncat chiar dacă te-ai săturat
- mănânci repede
- te simţi vinovat în urma unui episod de mâncat excesiv
- găseşti scuze pentru mâncatul excesiv
- te simţi bine când mănânci anumite alimente"

Dependenta de mancare este practicata frecvent de catre femei, deoarece spre deosebire de baut, mancatul este un obicei social acceptat si consumul de exagerat de alimente nu pune stigmate cum pune cel de alcool sau droguri.

Asteptam marturii si deschidem discutiile pe tema OA.
Cu drag,
Free.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
03/09/2014, 10:24 PM
Răspuns: #2
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Servus toti!

De cand povestesc cu voi, mi se tot invarte in minte o intrebare: CUM E UN KG DE FIER MAI MARE CA UN KG DE PENE... in ce fel e o dependenta mai grea/rea/fatala/orice altceva decat alta... Doar pt ca eu nu beau nu inseamna ca mancatul in exces nu ma poate ucide sau nu face rau celor din jurul meu... (admit ca aici am nevoie sa inteleg in ce fel altul decat cel vizual - adica sa fii martor si sa nu ti placa ce vezi cand celalalt se infunda de mancare si devine obez - mai e daunator pt cei din jur...)
mancatul meu constient emotional e in toate liniutele astea de le ai scris aici Free, asa cum codependenta mea e in toate liniutele ce descriu profilul ingrat... Nici nu are rost sa ma stradui sa explic vreuna altfel decat a le constientiza.
- mânânci atunci când nu ţi-e foame sau cand te simţi indispus sau deprimat DA DA DA
- consumi cantităţi neobişnuite de mâncare DA!
- nu te poţi opri din mâncat chiar dacă te-ai săturat MA POT OPRI DAR DEJA AM AJUNS SA ZIC: NU VREAU SA MA OPRESC....
- mănânci repede DA
- te simţi vinovat în urma unui episod de mâncat excesiv
- găseşti scuze pentru mâncatul excesiv NICI MACAR ASTA NU MAI FAC... PUR SI SIMPLU MANANC EXCESIV...
- te simţi bine când mănânci anumite alimente" DA... CAND MANANC EXCESIV ALEG CEVA CU GUST SPECIAL...
Am 9 zile de mancat ordonat. Si am 9 zile de cand beau apa... puteam sta fara apa, nu stiu cum, dar puteam sa nu beau apa 3 zile si nu simteam sete. Am 3 zile de cand ma incearca uneori tentatia si ii zambesc. M am blocat in ghidul de la Craiova la faza de negare... Oare de ce...

Hai sa avem o zi faina maine!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
03/09/2014, 11:10 PM (Ultima modificare: 03/09/2014 11:11 PM de freedom.)
Răspuns: #3
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
(03/09/2014 10:24 PM)SuperTramp A scris:  Servus toti!
Am 9 zile de mancat ordonat. Si am 9 zile de cand beau apa... puteam sta fara apa, nu stiu cum, dar puteam sa nu beau apa 3 zile si nu simteam sete. Am 3 zile de cand ma incearca uneori tentatia si ii zambesc. M am blocat in ghidul de la Craiova la faza de negare... Oare de ce...

Salut SuperTramp ! Ne gandim un pic la meditatia asta primita de la OA-ul clujean? Mai apoi putem vorbi despre adevarata hrana.

"Libertatea are mii de farmece de arătat, care nu pot fi cunoscute de sclavi, oricât de mulţumiţi ar fi ei. William Cowper

Libertatea faţă de mâncatul compulsiv, cu tot ceea ce presupune, are gust mai bun decât orice mâncare; ştiu acest lucru. Dar mai sunt oare închis în anumite tipare care nu lasă ca viaţa mea să fie atât de bună pe cât ar putea fi? Sunt oare încă sclavul aprobării altora? A perfecţiunii? A măsurătorilor?

Vreau să fiu conştient de slăbiciunile mele, dar ştiu de asemenea că spiritul prea critic şi aşteptările prea mari faţă de mine însumi pot fi descurajatoare. „Ia-o uşurel!” este o abordare mai bună a inventarului personal sugerat în paşii patru şi zece, decât să mă iau prea în serios.

Pentru Astăzi: Sunt mulţumit de progresul pe care l-am făcut până acum; îmi dă eliberarea din obsesie şi o nouă bucurie de a trăi."

PS Putem sa schimbam opinii si pe tema ghidului tau, daca vei considera.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
03/09/2014, 11:28 PM
Răspuns: #4
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Categoric inca nu ma hranesc. Marea chestie e ca beau apa... Atata am auzit de cat e de important sa bei min 2 l de lichide, si atat am inlocuit cu 2 l de mancare.
Merci de tema de gandire. O iau cu mine.
acu m am gandit, imediat ce am postat, m am indreptat la bucatarie si am luat o bucata de pepene... pai oare asta nu e tot mancat aiurea? adica nu e ora ... m am oprit, n am mai mancat o . dar am inghitit in sec. si m am gandit...asta nu ingrasa, ce inseamna o bucata - nu e nimic ...e mai mult apa decat mancare... Dar oare nu tocmai cu tumultul asta de ganduri trebuie sa ma lupt acuma? Nu sta totul intr o saptamana de ne-halit pe nerasuflate. Atata am de lucru cu mine....Doaaamneee!
Nu stiu daca tot ce scriu ajuta pe cineva, dar eu va multumesc mult pt spatiul creat de a ti asterne gandurile si a le putea revedea la un moment dat si a putea primi feedback.
AA-va tsuc pentru initiativa asta!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
04/09/2014, 08:32 AM
Răspuns: #5
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
(03/09/2014 11:28 PM)SuperTramp A scris:  ...
acu m am gandit, imediat ce am postat, m am indreptat la bucatarie si am luat o bucata de pepene... pai oare asta nu e tot mancat aiurea? adica nu e ora ... m am oprit, n am mai mancat o . dar am inghitit in sec. si m am gandit...asta nu ingrasa, ce inseamna o bucata - nu e nimic ...e mai mult apa decat mancare... Dar oare nu tocmai cu tumultul asta de ganduri trebuie sa ma lupt acuma? Nu sta totul intr o saptamana de ne-halit pe nerasuflate. Atata am de lucru cu mine....Doaaamneee!

Atat in dependenta de alimente, ca si in alte dependente, exista niste capcane la care e bine sa fii atenta. Asa cum unui alcoolic i se recomanda cateodata sa bea "numai" bere, tot asa dependentul de mancare are impresia ca daca mananca alimente cu numar redus de calorii, asta ar putea fi o solutie.
De fapt, dependentul cauta o stare anume si in momentul in care isi da drumul la a o obtine, indiferent daca alege o cale mai agresiva sau una mai noninvaziva, tendinta lui este de a se indrepta spre zona aceea de fals confort.
Exista un mecanism simplu dupa care functioneaza corpul omenesc. Sangele se concentreaza intotdeauna spre a iriga mai abundent aparatul sau sistemul cel mai solicitat la un moment dat. Ingurgitand o cantitate mare de mancare intr-un timp scurt, corpul va trimite sange spre aparatul digestiv ca sa-l ajute sa functioneze, iar restul corpului si implicit creierul ramane relaxat, ametit chiar, daca dependentul isi face bine treaba... E un fel de "betie cu mancare" si da, acest fenomen exista si nu e de neglijat.
Insa cand apare nevoia de a intra in acel univers caldut, intrebarea care se impune este : "de ce?", iar actiunea necesara este de genul : "numai astazi n-am sa mananc in acest mod, ci am sa-mi respect programul alimentar".
Acest program personalizat este esential in dependenta de mancare, fiindca mancatul nu poate fi eliminat 100%, precum consumul de alcool sau narcotice. La alcool si droguri putem pune distanta, la mancat si sex se impune un program anume, iar la dependenta de control e necesara o atentie sporita, deoarece otrava vine din interior. Pare complicat? Nu este. E doar un ghem nedesfacut inca, insa dupa ce se desira, ceea ce ramane e luminos si sanatos.

In faza asta, draga SuperTramp, cred ca esti in plina tornada a dorintelor si informatiilor si nici asta nu e o solutie. Rezolvarea problemei este desfacerea ghemului si intrarea in program, daca rezonezi cu acesta, sau gasirea unei alte cai de consolidare si mentinere a abstinentei la mancat compulsiv.

Crezi ca putem incepe cu pasul 1 ? Shy

In ceea ce priveste contributia la ajutarea cu postarile tale a altor mancatori compulsivi, ea este reala si iti multumesc chiar si in nume personal, fiindca si eu am avut tendinta de "a schimba stapanul", in momente cand am lasat garda jos cu cei 12 pasi.

Cu drag,
Free.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
04/09/2014, 08:40 AM
Răspuns: #6
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Neatza draguta Free si toti!

exact tornada de trairi si ganduri e ceea ce simt. Caut sa inteleg si din codependenta si din propria mea "issue" si sa mai si functionez in viata. Deci ar fi 3 ghemuri cel putin si niste alte ate imbarligate in sacul asta al meu. Da, hai sa luam pasul 1.
Taticul finutei noastre a spus intr o discutie cu mama mea ca eu nu sunt grasa, sunt doar o sirena un pic mai mare... chestie care m a remontat si atunci (iar atunci aveam 70 kg la 170 inaltimeSmile) )dar si acum cand imi amintesc. Totusi n am sa ma culc pe laurii sau coada de sirena, doar ca sa stiti cand va saluta o sirena de ce o spunSmile

Asa ca va tsuca ...
O sirena un pic mai mare
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
04/09/2014, 10:36 PM
Răspuns: #7
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Cele trei ghemuri sunt codependenta, mancatul compulsiv si inca unul la care ai sa-i dai tu drumul cand vei simti ca poti sa-l lasi si sa te eliberezi.
Iarta-ma ca sunt atat de lacoonica, dar m-a furat traducerea pentru Petrache si ma bucur ca i-ai raspuns si tu atat de intelept si suportiv.
In ceea ce priveste pasii OA, fiindca ziceam ca primul pas e pasul 1, as zice sa-l postam: "Am admis ca eram neputincios in fata mancatului compulsiv, ca nu mai eram stapan pe viata mea."
Tu ce parere ai, ce inseamna asta, daca ne raportam la situatii concrete?
In cazul meu, cand uit de mine si aparea un factor de stres de genul HALT (hungry, angry, lonely, tired), aveam tendinta de a manca repede, mult si alimente grele, care sa-mi solicite digestia de asa maniera incat creierul sa-mi intre in vacanta Wink, de parca n-ar fi si asa destul de "pe loc repaus" Big Grin

Daca discutam un pic pe pasul 1, putem face si un plan un pic mai concret de evitare a anumitor comportamente alimentare si a anumitor alimente "riscante", insa astea toate au sens abia dupa un pas 1 facut cu onestitate si abandon. Am sa vorbesc si cu nasa mea (sponsora mea), care e o scumpa OA foarte abstinenta si senina, de mi se face dor de ea numai cand ma gandesc ce zambet fain si luminos are acum.

Cu drag,
Free
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
05/09/2014, 08:33 AM
Răspuns: #8
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Draguta Free...
Nu ma supar defel ca ai scris mai mult la SA, ne e de folos tuturor...
Hai sa incepem cu pasul 1... Admit ca sunt neputiincios in fata mancatului compulsiv, ca nu mai sunt stapan pe viata mea. Mno, help! Nu stiu cum sa fac asta... m am construit toata viata ca muiere puternica (da, stiu! nu mi e de nici un folos acum si nici in relatiile cu barbatiiSmile ) Nu stiu cum sa admit neputiinta in fata a orice tine de mine, cred ca de asta m am si blocat la negarea din ghidul vietii. Am nevoie sa ma invete cineva cum sa fac asta. Am reusit doar sa ma simt invinsa in alcoolismul omului meu, dar si acolo inca imi misuna prin minte ideea ca AA il poate ajuta si cu asta as invinge alcoolul lui. Vine madam ratiunea si zice ca nu eu inving ci el isi invinge propria lupta, iar eu sa mi vad de a mea. Nu stiu ce mi trebuie, vun cuvant magic sau un sut in dos sa invat ADMITEREA NEPUTIINTEI. Ma gandesc cum imi e cand ma simt fizic neputiincioasa dupa schimburi de noapte si mancat prost si mi e rau fizic si dureri cumplite de cap. Caci crede ma ca atunci asa ma simt... insa stiu ca ma odihnesc, dau afara ce e de dat si a doua zi pot muta mobila in casa singura. Cum saracie mi a devenit asta o rutina ciudata de curatie a fizicului...?! Cum am permis?! Sau cand omul meu mai zicea o treaba greuceana la sticla vis a vis de relatia noastra si imi rupea sufletul (pot sa fiu un pic de drama queen, please?), m am simtit de ceva ori ingenuncheata de a dreptul, si neputiincioasa..? ori oare nestiutoare in ale raspunsurilor ticluite? Dar si atunci ma remontam gandind ca Amor omnia vincit si la naiba, binele ar trebui sa omnia vincit! si ca trebuie sa am rabdare...
Deci nu stiu cum sa ma dau neputiincioasa fara sa ma vad ultimul om slab care nu am vrut sa fiu veci... sau asta o fi calea?!?

Va tsuc!
Sirena un pic mai mare
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
05/09/2014, 09:56 PM
Răspuns: #9
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Buna seara SuperTramp.Mi-am aruncat ochiul voyeur-istic si pe acest topic si recunosc ca nu stiam ca OA este o chestie atat de complicata.Si ca poate deveni dramatica,daca nu se iau masuri din vreme.Invat,invat,invat.Vad ca e vorba de vechea problema: placere si evitarea durerii,compensarea emotionala prin mancare si altele care se potrivesc,de minune si adictiei mele.E clar ca avem mult de lucru cu noi insine si,sper ca pana la urma,cu ajutor de sus,sa reusim sa ne eliberam de povara asta.Iti doresc mult succes si iti multumesc ca mi-ai scris atat de frumos!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
06/09/2014, 06:16 PM
Răspuns: #10
RE: OA (Overeating anonymous, sau dependentii de alimente)
Aceasta este marturie unei dependente de mancare, sau mancatoare compulsive cum i se mai spune.
Este repovestirea si nu traducerea exacta a povestii de viata a acestei femei si regret ca n-am putut-o traduce bob cu bob, insa fiind lunga si foarte cuprinzatoare, am facut si eu ce-am putut in timpul pe care l-am putut aloca acestei activitati. Eu cu drag fac asta, doar ca am limite de timp si energie pe care nu le pot intinde nicicum …
Asadar, povestea :
“Alcolismul este o boala de familie.” Pot sa spun asta cand imi privesc familia si mai pot sa spun ca si dependenta de mancare este o boala de familie. Bunica a mancat dulciuri in exces pana la momentul cand a fost diagnosticata cu diabet si de acolo incolo si-a patrecut viata in stare de nevroza si tinand diverse diete, iar un frate de-al ei care avea acelasi diagnostic de diabet, a murit fiindca nu s-a putut opri din mancat.
Mai tarziu, cea mai mare teama a mea era de a nu termina cu viata in acest mod. Mama mea era obsedata de silueta si-mi amintesc sunetul cantarului cand urca pe el de mai multe ori pe zi. Ba mai mult, mereu imi spunea in mod uracios ca tatal meu nu munceste ca sa-mi curga mie burta peste pantaloni. Obisnuiam sa-mi deschei un nasture dupa ce mancam, desi aveam o greutate normala pentru inaltimea mea.
Astfel au inceput inca din copilarie tulburarile mele alimentare. Imi creasem o convingere conform careia a fi slab insemna a fi virtuos, bun din punct de vedere moral, daca erai slab puteai fi iubit de ceilalti. Percepeam lumea aceasta ca fiind agresiva si periculoasa, dar astea erau ganduri pe care atunci nici nu le constientizam, insa traiam acele stari.
In adolescenta mascam cat puteam , traiam izolat, eram tematoare, nesigura, depresiva, luam calmante si uneori aveam chiar ganduri de sinucidere. Calmantele ma ajutau sa supravietuiesc, insa singura mea bucurie pe care mi-o pot aminti din acea perioada erau mesele si mancatul intins pe ore intregi.
La 19 ani am lucrat intr-un internat in Anglia si la inceput n-am mancat nimic, ca sa nu se observe tulburarile mele. Am trait o perioada cu o tableta de ciocolata pe zi si eram foarte mandra de mine pentru asta, dupa care brusc am cazut in extrema cealalta, a mancatului fara putinta de oprire.
Intamplarea facea ca datorita muncii mele, aveam acces in camara de alimente a internatului si de acolo puteam sa-mi umplu buzunarele din ce in ce mai lipicioase de la dulciurile furate. Asistenta medicala a observant ca nu eram in ordine si mi-a spus la un moment dat ca daca am sa continui asa, in curand va crapa pielea pe mine. Am inceput sa tin cure de slabire pe care le abandonam in aceeasi zi in care le incepeam, iar femeile de la curatenie se amuzau pe seama slabiciunii si a inconsecventei mele si nu mai credeau nimic din ceea ce spuneam. Cumva gasisem o scuza a ingrasatului meu, prin faptul ca datorita conditiilor bune din internat, mai luasera in greutate si alte fete care munceau alaturi de mine. Revistele cu cure de slabire erau preferatele mele, insa nu reuseam nicicum. Un semnal de alarma am simtit in momentul cand mergand intr-o excursie intr-o statiune si ramanand fara bani pentru ca imi cumparasem alimente, am intrat la posta si am rugat-o pe doamna de acolo sa-mi ia inapoi timbrele cumparate mai devreme, iar cu banii obtinuti am cumparat iarasi mancare. Acea zi a fost si prima in care mi-am bagat degetul pe gat ca sa vomit, fiindca mancasem atat de multe dulciuri, incat mi-a fost teama ca voi face diabet ca si bunica mea si ca am sa mor. Si astfel am intrat in cercul bulimiei, intr-un WC de lemn, pe o plaja britanica.
Inainte de a ma intoarce acasa in Germania, dupa mai bine de un an de munca, mandria mea a fost mai puternica decat dependenta si din dorinta de a intra invingatoare pe usa casei parintesti, am reusit sa tin o cura de slabire de trei luni si am slabit corespunzator. A fost bine, numai ca dupa intoarcerea acasa am plecat la facultate in alt oras si acolo am trait ceva incredibil pentru mine, ceva ce mi-a aratat ce negura densa aveam in interiorul finite mele.
Eram in sala de mese, terminasem de mancat, eram satula si desi stiam ca mancasem suficient, brusc am simtit cum o forta mai puternica decat mine ma impinge in mod irezistibil spre a mai lua o felie de paine. Stiam ca dupa trei luni de mancat ordonat, acea felie de paine insemna inceputul sfarsitului, insa puterea aceea malefica era atat de intense, incat nu mai eram stapana pe vointa mea si eram dominate de acea forta intunecata. Nu i-am rezistat si ceea ce a urmat au fost adevarate “excursii de mancat” prin oras, din magazine in magazine, schimband si amestecand dulce cu picant fara nicio importanta, doar sa alunece bine. De la o vreme incepusem sa ma rusinez sa mai mananc pe strada, asa incat am ajuns sa mananc in toaletele imputite ale super-market-urilor, in nerabdarea mea de a-mi inghiti. Dup ace mancam astfel, imi scuturam firimiturile de pe piept, ma indreptam de spate si incercam sa ies din toaleta ca o femeie respectabila, insa in interiorul meu ma simteam ca ultimul om. Facultatea era pe sfarsite si in ultima sesiune ajunsesem ca fugeam in pauzele de invatat la patisserie ca sa-mi cumpar ceva de mancare, insa nu mai ajungeam inapoi in sala de lectura, fiindca ramaneam in patisserie mancand la nesfarsit. Alteori nu ajungeam nici dimineata la programul de invatat, din cauza magazinelor, patiseriilor si cofetariilor care erau in drum spre scoala.
Tocmai cand atarnam intr-o zi de frigider, am auzit la radio un anunt despre o clinica de recuperare din tulburari alimentare. Am notat adresa fara sa ma gandesc, i-am cautat si in scurt timp le-am devenit pacient stationar. Pracic, atunci m-am mai nascut o data.
In Germania se stia pe atunci foarte putin despre dependent de mancare, iar despre OA nu se stia nimic, iar in clinica la care am mers era la fel. M-au pus la dieta cu ajutorul unor prafuri pe care le luam de trei ori pe zi, insa deindata ce n-am mai luat acele prafuri, m-am apucat din nou de mancat compulsive. Totusi, perioada petrecuta in acea clinica m-a ajutat foarte mult prin faptul ca mi-am exteriorizat sentimentele si am inceput sa ma cunosc pe mine insami. Tot atunci, am renuntat la calmantele si la alcoolul pe care le foloseam ca adjuvanti si incercarea de a renunta la alcool, am facut cunostinta cu grupul AA si cu programul celor 12 pasi ai alcoolicilor anonimi. Am gasit in AA foarte multa iubire si intelegere, insa problema mea cu mancatul inca nu era rezolvata.
Dupa zece saptamani de terapie in clinica aceea, m-am angajat cu jumatate de norma intr-un hotel de langa clinica, ceea ce insemna ca de buna dimineata inghiteam cantitati mari de mezeluri, unt si paine, dupa care mancam si in camera personalului pana cand mi se facea rau. Apoi am lucrat ca si camerista si debarasam resturile de pe tavile de mic dejun pe care le luam din camera. Cand lucram in sala de mese, mancam cuburile de zahar din zaharnitele de pe mese, iar cand plecam de la munca, cerseam la colega de la bucataria hotelului sa-mi dea o ciocolata pe care o mancam pe drum pana la primul supermarket, deoarece drumul pana acolo imi parea insuportabil de parcurs fara ceva de mancare. Acasa mancam din nou, pana cand mi se facea rau, iar resturile pe care le aruncam la gunoi, le scoteam si le mancam in timpul noptii, deindata ce ma simteam ceva mai bine. Uneori minteam la hotel ca am musafiri si duceam acasa crema pentru torture pe care o mancam pana cand ma prabuseam in pat, iar a doua zi o luam de la capat. In faza aceea cred ca as fi fost in stare sa mananc si crema de corps au hartie igienica, numai sa ma simt in sfarsit umpluta, plina.
O asemenea viata nu poate suporta nimeni, nici fizic si nici emotional, asa ca dupa un timp ma aflam in pragul sinuciderii. In starea aceea, in ianuarie 1975 mi-am amintit ca la clinica mi se spusese ca in Statele Unite exista un fel de AA pentru mancatorii compulsive si dupa ce am intrebat in cateva locuri, am reusit sa obtin adresa OA-ului American si le-am cerut ajutor intr-o scrisoare. Mi-au raspuns cu o scrisoare prietenoasa si plina de caldura, in care pusesera si cateva pliante. Astfel a inceput drumul meu spre recuperarea din mancatul compulsiv ! Ceea ce a urmat a fost parcurgerea celor 12 pasi si cautarea altor dependent ca si mine, apoi constituirea unui grup al nostrum. Ceea ce vreau sa mai povestesc, sunt momente ale recuperarii mele.
O parte importanta a capitularii mele, a pasului 1 facut de mine, a fost pregatirea mea personala pentru a nu mai ceda in fata dorintei nestavilite de a manca. Pana atunci, mereu ajungeam intr-un punct in care nu mai puteam sa ma opun chinului, imi pierdeam uzul ratiunii si riscam chiar sis a mor. Acum eram pregatita sa resist, chiar daca asta insemna sa ma opun pana innebunesc sau mor. Stiam ca oricum, daca voi continua sa mananc compulsive, soarta mea era moartea prematura. Am mai constientizat si faptul ca as putea sa-I ajut sip e altii sa se elibereze din aceasta dependenta. Asa ca m-am pus pe treaba si iata cum din ateista convinsa care eram, m-am apucat sa ma rog unei Puteri Superioare pline de iubire si intr-adevar, dupa aceasta n-am mai simtit dorinta irezistibila de a manca.
Pe langa asta, mi-am facut dupa modelul American, planul de 3-0-1, adica 3 mese pe zi, 0 mancare intre ele, totul doar pentru 1 zi, adica “numai astazi”. Programul de 3 mese exclude zaharul si faina alba si a fost Solutia pentru mine. Acum eram in sfarsit eliberata si libera sa-mi traiesc restul vietii. Mesele mele erau sanatoase, ieftine si nu ma ingrasau. M-am educat sa gatesc repede, fiindca hobby-ul gatitului e pentru oamenii sanatosi, nu pentru dependentii ca mine. Pe langa vitrinele patiseriilor treceam privind drept inainte si le consideram tabu, iar la cumparaturi in supermarket mergeam doar o data pe saptamana, scurt. La inceput a trebuit sa fac lucruri considerate poate nefiresti, in sensul ca nu ieseam din casa fara cana-termos cu ceai fierbinte fara zahar ca sa pot sa beau cate o gura de ceai cand simteam golul sufletesc din interiorul meu. Mi-am cumparat un ceas foarte bun cu secundar, ca sat rec mai usor peste minutele critice cand simteam tentatia. In timpul liber faceam plimbari cu tramvaiul dintr-un capat in altul al orasului, fiindca acolo in tramvai nu se vindea nimic de mancare. Alergam pe scarile blocului sus-jos in momentele cand aveam “atac de mancare”, pana cand trecea pofta aceea insuportabila. La inceput, neavand un grup OA, mergeam la intalnirile alcoolicilor anonimi si inainte de a pleca la grup imi pregateam patul pentru culcare, pentru ca la intoarcere sa ma arunc direct in el. Asta fiindca intalnirile erau seara sip e fond de oboseala exista riscul de a ma arunca in frigider in loc de pat. Facand toate aceste exercitii, m-am simtit destul de eliberata astfel incat sa pot incepe programul celor 12 pasi. La grupul AA, am rugat o femeie nemtoaica/americanca sa-mi fie nasa (sponsor) si mi-am cumparat literature AA de toti banii pe care ii aveam la mine. Desi cei 12 pasi mi-au parut superficiali la inceput, din disperare am facut tot ceea ce mi-a spus si mi-a dat de lucru sponsora mea, iar la final mi-am dat seama ca pasii sunt foarte reformatory de fapt sic a au dus la vindecarea mea interioara.
Pasul patru al inventarului personal si pasul cinci al sustinerii inventarului , i-am facut abia dupa cateva luni. Invatam sa ma cunosc pe mine si sentimentele mele din ce in ce mai bine si mi s-au schimbat convingerile si credinta. Incepeam sa am incredere in Puterea mea Superioara si ii impartaseam si alte problem, nu doar cele alimentare. Incepusem sa maim erg pe la biserica, mi-am facut prieteni, citeam in fiecare zi dintr-o carte despre adictii si am aplicat Rugaciunea pentru seninatate care mi-e foarte importanta. Den Vierten und Fünften Schritt tat ich bereits nach einigen Monaten, dann folgten die anderen. Incepeam sa simt pacea, sa simt ca exista solutii. In timpul dependentei active purtam o masca vesela pe fata si ma ascundeam cat puteam, in timp ce acum eram bucuroasa ca un copil.
Dupa aproximativ sapte ani, mi-am dat seama ca planul meu de mancat devenise cursiv sic a in ciuda tuturor asteptarilor, in urma respectarii planului, aveam cea mai normal senzatie de satietate.
In present sunt abstinenta de 26 de ani, dar totul ramane sub sloganul “numai pentru astazi”.
In primul an si jumatate de abstinenta am lucrat la banda intr-o fabrica, dupa care mi-am reluat si mi-am finalizat studiile abandonate. Brusc, mi se deschideau multe posibilitati si au iesit la lumina hobby-uri care-mi faceau placere. Inainte nu manifestam interes de durata pentru nimic.
Totusi, trandafirii vietii mele au avut si ei spinii lor, in sensul ca stresul imens, presiunea psihica si disfunctiile alimentare din tinerete si-au pus amprenta asupra sanatatii mele, asa incat am problem serioase de sanatate. Incerc insa sa le abordez dupa cum ne invata rugaciunea de seninatate, in sensul de a schimba ceea ce pot si de a accepta cu rabdare restul.
Programul OA nu e plin de promisiuni ca si reclamele de la TV, nu promite frumusete, bogatie, success si suplete, insa ofera eliberarea de mancatul compulsive, pace si multumire interioara si o crestere personala intr-o relatie din ce in ce mai adanca si mai plina de iubire cu mine insami, cu ceilalti oameni si cu Dumnezeu.
Pot sa spun doar atat: “Functioneaza !”

Concluzia mea de Freedom Smile
Remarc in aceasta istorisire o fantastica determinare a dependentului ajuns la fundul de sac si care si-a dorit sa scape, sa se elibereze de negura bolii active. Pe atunci nu exista internet si nici telefonie mobila si totusi, aceasta femeie si-a adus de peste ocean si din AA, taoate informatiile de care avea nevoie pentru recuperare si pentru a-si face un grup de suport.
Asa ca nu avem nicio scuza, iar argumentul ca Romania nu e destul de avansata in recuperarea din adictii, este o poveste pentru cei care inca mai vor sa consume.
Cand dependentul este suficient de avansat, nicio limita sau autosabotare nu-l mai poate opri din a cauta solutia.
Cu drag,
Free
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)