Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Acceptarea
12/06/2014, 07:18 AM
Răspuns: #1
Acceptarea
Salutare,tuturor !

Am sa pun mai jos un text ,care pe mine m-a ajutat mult,inca ma mai ajuta si-l recitesc ori de cate ori am ocazia.Consider ca ,de la acceptarea bolii si ca am vrut sa fac ceva sincer pentru mine sa schimb situatia ,a inceput procesul recuperarii mele.

Acceptarea
de Vincent P. Collins

Înfruntând viaţa

Fiecare dintre noi, mai repede sau mai târziu, ajungem la un punct când viaţa ni se pare că a devenit prea mare ca să îi putem face faţă. De fapt, viaţa niciodată nu este prea mare pentru noi, dar întradevăr poate părea aşa. Când acest lucru se întâmplă, trebuie să ne îndreptăm din nou atenţia asupra vieţii. Ne-am pierdut probabil perspectiva, dar poate fi recuperată.
Ai ajuns probabil să te gândeşti la lume ca aşa de vastă încât nici nu poţi să o descrii - pământul, douăzeci şi cinci de mii de mile de jur împrejur, iar spaţiul îndepărtat, plin de lumi necunoscute. Dar, practic, lumea este limitată la casa ta, magazinul tău şi oraşul tău. Chiar dacă zbori în India sau Paris sau Hong-Kong, lumea ta nu este mai mare decât interiorul unui avion, şi nici mai îndepărtată decât cel mai apropiat aeroport.
Ai ajuns să priveşti lumea ca fiind plină de milioane şi milioane de oameni. În realitate, lumea ta constă dintr-un număr foarte mic de oameni – aceia care locuiesc cu tine, aceia care lucrează cu tine, şi aceia pe care îi cunoşti.
Viitorul îngrozitor şi ameninţător, acel coşmar infinit de zile şi ani mohorâţi! Nici nu pot să mă gândesc la el. Nici nu te mai gândi la el. Trăieşti doar o secundă separată în timp; aceasta este exact acest minut. Te poţi gândi doar la un anume lucru odată, fa doar un singur lucru odată; de fapt iei o singură gură de aer odată. Deci, încetează a mai trăi în ziua de mâine, care s-ar putea să nu mai vină, şi începe să trăieşti fiecare zi la timpul ei – astăzi. Fă-ţi planuri pentru mâine dar, numai seara, înainte de culcare.
În scurt timp, îţi vei da seama că acest monstru, VIAŢA, poate fi decupat până la mărimea sa reală. Viaţa este doar acest loc, acest timp şi aceşti oameni aici şi acum. Acestora le poţi face faţă - cel puţin azi.
„ Dar viaţa mea este doar o problemă, una după cealaltă!” Bineînţeles că este- asta este viaţa.
Nu ştiu cum este la voi, dar mie mi-a trebuit un timp îndelungat să-mi dau seama că unele din aceste probleme sunt cauzate de mine. De exemplu, consideram că este datoria mea să încerc să rezolv problemele altora, să le mediez disputele şi să le arat cum să-şi trăiască vieţile proprii. M-am simţit jignit când mi-au respins sfatul, pe care nu l-au solicitat. În final am înţeles că nu poţi să îi ajuţi pe oameni decât dacă au cu adevărat nevoie de ajutor, dorinţa de a fi ajutaţi, vor ca tu să îi ajuţi şi îţi solicită acest ajutor. Chiar şi atunci, îi poţi ajuta doar, să se ajute pe ei înşişi.
Un Arab bătrân a cărui cort era aşezat lângă o un grup de musulmani ce se roagă gălăgios, a fost întrebat, „Nu te deranjează?”. El a răspuns „Nu!”; „Cum anume le faci faţă?”; „Îi las să se roage?”
Mi-am cauzat foarte multă durere încercând să fiu „neegoist”, să mă gândesc prima dată la ceilalţi, la mine ultima dată, şi să încerc să-i mulţumesc pe ceilalţi. Dar nu-i poţi mulţumi pe toţi. Poţi să te epuizezi făcând una şi alta încercând să mulţumeşti „pe verişoarele mele si surorile mele si mătuşile mele”, şi să descoperi că de fapt ei nu sunt afectaţi oricum ai acţiona. „ Mulţumeşte-i pe toţi şi nimeni nu va fi mulţumit; mulţumeşte-te pe tine şi cel puţin tu vei fi mulţumit!”. Caritatea începe la tine acasă, un interes propriu limpede este o caracteristică de bază a naturii umane. Poţi să scapi de multa durere recunoscând zadarnica încercare de a-i mulţumii pe toţi sau încercarea de a mulţumi pe cineva care nu poate fi mulţumit.
Un număr surprinzător de oameni cred că alţi oameni le pot răni sentimentele. Şi nu te vor crede când le vei spune că nu este de loc aşa – că nimeni nu te poate răni decât dacă tu îi laşi să te rănească! Dacă criticismul iresponsabil sau irezonabil îţi cauzează nefericire, este în mică parte şi vina ta. Toţi spunem „Nu îmi pasă ce spun oamenii”, dar mai tragic este că la toţi ne pasă, iar prefăcându-ne că nu este aşa doar înrăutăţim lucrurile. Ce să facem?
Practic, poţi să-ţi întorci urechea surdă către persoana care te necăjeşte; pune-ţi în minte că nu te vei lăsa să asculţi ce el/ea spune, şi să iei în serios acestea. Nu vei crede asta până vei încerca. Daca refuzi, cel puţin să încerci, un suflet cinic şi suspicios(ca mine, de exemplu) va bănui că eşti obişnuit să-ţi răneşti sentimentele, pentru că altfel te-ai plictisit.
Atât de mult pentru o durere inutilă.
Dar să vorbim despre adevăratele probleme, probleme ce există, indiferent de ce facem, gândim sau spunem? Acea problema terifiantă care aparent nu are nici o soluţie? Să ne oprim puţin şi să vedem ce este problema cu adevărat.
O problemă este un set de circumstanţe care ameninţa bunăstarea ta. Şi ce sunt „circumstanţele”? circumstanţele sunt oameni şi lucruri. Deci, „rezolvarea problemelor noastre” înseamnă, a aduce lucrurile şi oamenii după cum vrem noi. Uneori putem face asta. De cele mai multe ori nu putem. Atunci?
Sunt câteva lucruri pe care le putem face. Putem privi în jur şi să găsim ceva sau cineva pe care să dăm vina. Sau, ne putem pune cenuşa în cap, să purtăm papuci sărăcăcioşi, cu tocurile tocite, accentuându-ne gleznele, făcându-i pe prieteni noştri să scandeze: „Bietul, Bietul de tine!”. Putem reuşi să ne facem familiile să se simtă mizerabil. Îi putem amăgi pe doctori. Îi putem înşela pe preotul nostru, să ne batem pe piept şi să-l învinovăţim pe Dumnezeu: „Ce am făcut ca să merit asta?”

Acceptarea

Aceste variate „remedii la domiciliu”- a învinovăţi pe toată lumea, autocompătimirea şi restul au un singur rezultat: îi face pe toţi, inclusiv pe mine, mai mizerabili şi se adună la dificultăţile noastre fără să le rezolve. „Să –L blestemăm pe Dumnezeu şi să murim”? Nu.
Să facem ce face politicianul: „Daca poţi bate-i şi alătură-te lor!” Daca nu poţi să-ţi rezolvi problemele, învăţa să trăieşti cu ele, nu în ciuda lor.
„ Sigur, sigur, chiar aşa! Totul foarte uşor de spus ‚învaţă să trăieşti cu ele’, dar e cu totul altceva să şi faci! Cum faci tu ca să realizezi asta?”
Foarte simplu, prietenul meu; atât de simplu încât nu ai încerca decât dacă ai fi disperat. Dacă eşti destul de disperat, vei încerca orice. Deci încearcă ceva ce funcţionează – încearcă acceptarea!
Acceptarea este singura sursă reală de linişte, seninătate şi pace. Mai este cunoscută ca „Cedarea”, „A face o plecăciune în faţa Inevitabilului”, „ A te alătura lor”. Poate fi obţinută dacă ai o dorinţă urgentă de a te ajuta şi voinţă de a-I cere lui Dumnezeu să te ajute.
Din fericire pentru noi, formula perfectă pentru acceptare, simpla şi practică ca şi cum ai deschide o sticlă, este la îndemână, şi ne aşteaptă să o folosim înaintea altor sute şi mii să o facă. Scrisă de Reinhold Neibuhr, cunoscută peste tot ca „ Rugăciunea pentru Seninătate”. Iat-o:
„Doamne dă-mi
Seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba,
Curaj să schimb ceea ce pot, şi
Înţelepciune să le deosebesc.”

Pur şi simplu îi cerem lui Dumnezeu să ne dea abilitatea să luăm lucrurile şi oamenii aşa cum sunt ei, dacă nu îi poţi schimba. Foarte rar reuşim să îi schimbăm pe oameni, dar ne putem schimba pe noi înşine. Îi cerem, mai departe, lui Dumnezeu să ne îngăduie să ne convingem pe noi înşine că nu se poate altfel, chiar daca am putea. Numai Dumnezeu este destul de puternic să controleze toate lucrurile, şi se pare ca preferă să lase lucrurile să meargă de la sine fără să le schimbe.
În practică: înfruntă problema care îţi scoate peri albi, şi spune „Există ceva ce pot să fac în acest moment, azi?” Daca da, fă! Nu lăsa pe alt minut. Dacă azi nu poţi face nimic, acceptă şi dă uitării.
Nu vei reuşi să treci un perete înalt de 20 de metri doar lovindu-ti capul de el - te vei alege doar cu o durere de cap. Daca te aşezi în umbra peretelui şi îţi spui „ Poate îmi e mai bine de partea asta, în cele din urmă”, poţi să fi sigur că Dumnezeu va face lucrurile să meargă bine pentru tine şi pentru ceilalţi. Această abilitate a Lui de a face ca totul sa fie bine este cunoscută ca şi Cumpătarea Divină, sau „ Bunătatea lui Dumnezeu”.

Bunătatea lui Dumnezeu

Cumpătarea Divina este calitatea lui Dumnezeu prin care El ne aduce bunătate din răutate, sau prin care ne permite să facem rău, în aşa fel încât El să scoată bine din acesta. Bunătatea lui Dumnezeu este cel mai bun răspuns la bolile bătrâneţii, „De ce îi lasă Dumnezeu să scape cu aceasta?”
Suntem conştienţi că oamenii pur şi simplu nu acţionează cum ar trebui. Unii sunt răutăcioşi, aroganţi, egoişti, nerecunoscători şi cu rele intenţii tot timpul. Chiar şi cei mai buni (asculţi?) sunt răutăcioşi, aroganţi etc., cea mai mare parte de timp.
De ce Dumnezeu nu face ceva în legătură cu asta: Ar putea, cu siguranţă; dar ciudat să spui, asta ar distruge totul. El ne-a creat cu o voinţa libera, care este, puterea de a alege de a face bine sau rău. Şi-a dat seama, de asemenea, că unii oameni au abuzat de voinţa liberă, dar El ne-a lăsat-o pentru că fără ea am fi roboţi. Planul lui este să ne răsplătească cu Raiul, dar nu poţi să răsplăteşti o maşină pentru că merge bine – ea nu ar putea face altfel. Fără voinţa liberă, nici răsplată.
Putem să acceptăm faptul că „e o lume păcătoasă!” noi nu trebuie să-i amintim lui Dumnezeu aceasta; de fapt nimeni nu a suferit mai mult de aceasta decât El, atunci când a coborât pe pământ. Marea diferenţă este aceea că el a acceptat aceasta nedreptate şi nu s-a răzvrătit împotriva ei. Şi asta prin acceptare Lui, avea să ne salveze pe noi. Tot ceea ce i s-a făcut, a fost permis de Tatăl Lui, spre salvarea noastră. El a acceptat acest lucru ca fiind voinţa Tatălui. „ Tata, dacă este posibil, lasă cupa aceasta să treacă de mine; dar nu voia Mea, ci fie voia Ta”.
Poţi să pretinzi că eşti victima unei mai mari nedreptăţi decât El? Sau mai importantă decât a Lui? Ai vrea foarte mult să scapi de situaţia care te apasă, dar nu poţi. El ar fi putut dar nu a făcut-o! „Discipolul deasupra Maestrului?”
Providenţa lui Dumnezeu a transformat cea mai oribilă nedreptate a tuturor timpurilor în cea mai mare binecuvântare a tuturor timpurilor. Providenţa divină mai transformă răul în bine, dacă victima îşi acceptă soarta aşa cum şi-a acceptat-o Christos. Când faci o plecăciune inevitabilului, nu îl ignori sau îl scuzi sau îl explici. Pur si simplu accepţi Voinţa lui Dumnezeu, indirectă sau permisivă..
Dumnezeu nu ne vrea răul sau tolerează nedreptatea.; El lucrează minunea prin care rezultă binele. Daca ne aflam într-o situaţie, aparent, fără scăpare, cu cea mai mică cale de scăpare blocată, nu trebuie să ne răzvrătim. În schimb, trebuie să ne dam seama că Dumnezeu are motivele Lui, în infinitatea bunătăţii şi înţelepciunea Lui, pentru a ne permite acest lucru. Şi pe măsură ce acceptăm „Fie Voia Ta”, povara va fi luată de pe umerii noştri, iar asigurarea că totul va fi bine ne va aduce pacea în sufletul nostru.
Uită-te în trecutul vieţii tale. Sincer, poţi să vezi acum cum mâna iubitoare a lui Dumnezeu a dat un final fericit la multe evenimente, unde părea să fie un şir imens de tragedii? „ De ce ţi-e frică, de puţină credinţă?”

Suferinţa

Un comediant a spus odată, „ Doar pentru că avem dreptul nestingherit la fericire, asta nu înseamnă că o vom şi atinge vreodată”. Uneori chiar avem impresia că Dumnezeu nu vrea să fim fericiţi, aici pe pământ, că El ne cere suferinţă şi nenorocire în această viaţă, ca preţ pentru fericire. Puritanii credeau în aceasta, dar tu nu crezi! Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiţi aici pe pământ, şi chiar ne arată calea. Uneori, refuzăm să privim acolo unde arată El.
Problema este că cei mai mulţi dintre noi credem că fericirea este îndeplinirea dorinţelor şi a ceea ce vrem noi, sau cel puţin să fim scăpaţi de suferinţă şi durere. De fapt constă în seninătatea, ce o avem după ce ne conformăm voinţa noastră cu Voinţa lui Dumnezeu. Ajungem la fericire prin a ne forţa să acceptăm ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi.
Este evident că o asemenea cale ne poate face fericiţi în următoarea viaţă, dar este greu să vedem cum ne va face fericiţi în această viaţă. Asta fiind convinşi că fericirea constă în a obţine ceea ce vrem- satisfăcându-ne poftele şi dorinţele instinctuale – care, toate, sunt exact opusul adevărului. Chiar dacă am putea să ne satisfacem toate dorinţele, tot nu am putea fi fericiţi. Recunoştinţa de sine, în loc să ne facă fericiţi ne face mizerabili, aşa cum am învăţat din povestirea Regelui Midas şi Atingerea de Aur. Daca ai face greşeala universală de a-ţi linişti pornirea voinţei proprii, încetează! Încetează să o mai hrăneşti, şi începe să o controlezi.

„ Cu încetişorul, nu dintr-o dată!”

Nu, nu este prea dificil când şti cum. Dumnezeu ne-a dat mijloacele perfecte de a elimina voinţa proprie, şi să ne scăpăm din sclavia dorinţelor noastre nesatisfăcute. Suferinţa este instrumentul perfect să ne decupăm la mărimea normală. Fără să ajungem la limita acestei suferinţe, am face mai bine să o folosim. Durerea este singurul instrument suficient de ascuţit care să ne cioplească excesul voinţei noastre vaste, şi să o adaptăm la Voinţa lui Dumnezeu; mai exact în forma unei cruci.
Foarte puţini oameni poartă o cruce de proporţii eroice, atâta timp cât Dumnezeu ne face să o măsurăm, şi sunt foarte puţini eroi. De cele mai multe ori constă din supărările zilnice şi frustrările minore, dezamăgirile, singurătatea şi revenirea la realitate cu toata lumea, inclusiv cu noi înşine. Poţi să le numeşti ca o combinaţie de dureri corporale, remuşcări spirituale şi răsăririle mintale, care fac viaţa de zi cu zi. Drumul Crucii poate fi foarte greu, dar rămâne singurul drum către fericire, seninătate şi pace în această viaţa, pe pământ. Iar la capătul ei vă aştepta o fericire fără margini, fără limite şi fără sfârşit.

Mulţumirea

Copilul plânge pentru că Mama nu îl lasă să se joace cu marele, frumosul, strălucitorul cuţit de bucătărie. Copilul este foarte nefericit; nu poate avea ceea ce vrea, şi nici nu vrea acea veche jucărie sunătoare. Copilul încă are de învăţat că mulţumirea nu constă în a avea ceea ce vrea, ci în a fi mulţumit cu ceea ce are.
Daca noi, cei mari suntem mulţumiţi doar când obţinem ceea ce vrem, cea mai mare parte din timp vom fi nemulţumiţi. În acest fel fericirea noastră depinde de circumstanţe, asupra cărora nu avem nici un control. Nici o fiinţă umană nu este atât de înţeleaptă şi puternică, încât să controleze circumstanţele.
Am face mai bine să vedem cum ne putem găsi propria noastră încântare. Atâta timp cât nu putem obţine ceea ce vrem, trebuie să învăţăm să ne bucurăm de ceea ce avem. Tu ce ai? Eşti în viaţă, şi ai şase simţuri într-o stare de funcţionare mai bună sau mai rea. Chiar dacă suntem surzi, muţi sau orbi, putem totuşi să ne bucurăm de senzaţia respiraţiei.
Eu nu sunt nici surd, nici mut, nici orb. Pot chiar să mă uit la un coş de gunoi şi să mă bucur că încă îl pot vedea şi mirosi. Pot să ascult cum o pisică miaună lângă fereastra mea, la ora 3 noaptea, şi să îmi dau seama că nu este nimic în neregulă cu auzul meu. Pot să umblu: pot să mă bucur de senzaţia că ridic picioarele şi le pun înapoi. Pot să nu deosebesc culorile şi să nu deosebesc tonalităţile, dar tot mă pot bucura de gânguritul unui copil.
Putem găsi în orice situaţie ceva de care să ne bucurăm, indiferent de cât de neplăcută este, dacă vom căuta însă. Dacă încercăm din răsputeri ne putem bucura şi de truda muncii noastre.
Să nu faci greşeala să ne amânăm bucuria până la vacanţă sau până la sfârşitul săptămânii. Unii oamenii trebuie să meargă la cinema sau la cluburi de noapte pentru amuzament şi distracţie, când proprii copii le poate aduce cel mai mare amuzament. Să ne bucurăm aici şi acum!
Să faci faţă singurătăţii sau înstrăinării este poate cel mai dificil lucru. Ce putem face când circumstanţele ne aruncă într-o existenţă solitară? În primul rând, dacă eşti norocos să ai interese, fizice sau mintale, ia-ţi mult timp să le dezvolţi. Eşuezi încercând să îi ajuţi pe toţi cei nenorociţi. Daca nu reuşeşti aceasta, te vei întoarce la cultivarea conştientă a celor cinci simţuri şi a puterilor intelectuale. Cel puţin poţi să îi spui lui Dumnezeu în fiecare dimineaţa că eşti disponibil să foloseşti instrumentul Lui, numai prin a-L ruga să binecuvânteze pe toata lumea pe care o întâlneşti.
Daca aceste alternative nu vor funcţiona, mai rămâne un singur lucru de făcut: sincera, simpla, profunda acceptare. Încetează să-ţi plângi de milă, încetează să te răzvrăteşti, aruncă parazitul şi predă-te lucrului evident, că atâta timp cât Dumnezeu îngăduie şi nu poţi scăpa, probabil este cel mai bine pentru tine şi pentru ceilalţi. Roagă-te pentru credinţa de a crede şi de a accepta acest fapt.

„ Doamne, Salvează-ne……”

Dumnezeu este infinit de înţelept: El ştie ce este mai bine pentru tine. El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită; El ştie ce e mai bine pentru noi. El este infinit de puternic; El poate să îndeplinească pentru noi. Noi, pe de alta parte, suntem ignoranţi, slabi şi neascultători. Cu toate acestea în slăbiciune stă puterea noastră. Suntem noi învinşi, bătuţi, lipsiţi de speranţă? Bine! Asta doar atunci când ne admitem totala neputinţa şi putem fi siguri de ajutorul lui Dumnezeu.
Nimeni altcineva, decât un monstru poate să treacă pe lângă un copil flămând, dezbrăcat ce îngheaţă pe o bancă, fără să îl ridice, să-l adăpostească, să-l hrănească şi să-l îmbrace. La fel e şi cu noi. Atâta timp cât insistăm , „ Pot să fac faţă!”- Dumnezeu va spune, „Mergi mai departe!” dar atunci când apelăm la el ca un copil neajutorat, El ne prinde în mâinile Lui gentile, ne leagănă pe braţele Lui puternice, iar grijile noastre au încetat.
Un scoţian foarte înţelept spunea în acest fel: „Atâta timp cât insist ca eu să conduc dau de probleme. După ultimul accident i-am spus lui Dumnezeu: ‚Bine. Conduce Tu!’ de atunci stau doar pe bancheta din spate bucurându-mă de peisaj. M-am lăsat complet în mâinile lui Dumnezeu în fiecare dimineaţa şi spun, ‚Doamne, îţi mulţumesc’ în fiecare seara. Şi asta este”
În rugăciuni, trebuie să ne amintim că „ Tatăl ştie cel mai bine”. De exemplu, să ne gândim că suntem pe punctul de a ne pierde slujba. Ar trebui să mă rog? Pentru ce anume să mă rog? Dumnezeu poate a ordonat că dacă nu mă rog, Va lăsa cursul naturii şi îmi voi pierde slujba; dacă Îl rog să îmi salveze locul de muncă, o Va face. Deci, cu o credinţă mare mă pot rugă, „ Doamne Dumnezeule fă ceea ce e mai bine pentru toţi”. În schimb, mă va lăsa să îmi pierd slujba doar ca să îmi iau una mai bună. Nu am nimic de pierdut dacă las la latitudinea lui. Şi la urma urmei, nu poate să nu fie bine, dacă îmi conduce viaţa pe care o am!
Toţi suntem înclinaţi să face greşeala de a crede că discutând cu Dumnezeu câteva minute, este tot ceea ce contează. În realitate atitudinea mintala de-a lungul zilei este câtuşi de importantă. Daca te pui în mâinile lui Dumnezeu dimineaţa, şi de-a lungul zilei eşti gata să accepţi voia Lui care ţi se arată prin circumstanţele din viaţa ta zilnică, atitudinea ta de acceptare devine rugăciunea ta constantă.
Pentru a-ţi cultiva aceasta atitudine, ca să îţi aduci aminte cum să trăieşti cu tine însuti, începe de azi să spui Rugăciunea pentru Seninătate:

„Doamne dă-mi
Seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba,
Curaj să schimb ceea ce pot, şi
Înţelepciune să le deosebesc.”

Trăieşte fiecare zi la timpul ei,
Bucură-te de fiecare moment la timpul lui;
Acceptă povara
ca şi o cale spre pace;
Ia, aşa cum a făcut şi El, aceasta lume păcătoasă aşa cum este, nu aşa cum vreau eu:
Ai încredere, că va îndrepta toate lucrurile dacă eu mă predau Voinţei Sale;
Voi fi destul de fericit în această viaţa şi fericit complet cu El pentru totdeauna. Amin.

Toate cele bune ,un azi abstinent si magic ,va doresc !

Cu respect,Cristi !
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
17/06/2014, 03:57 AM
Răspuns: #2
RE: Acceptarea
Buna Cristi si te salut cu mare placere si aici .
Am citit cele postate de tine si sunt intru-totul de acord si multumesc lui Dumnezeu pentru intelepciunea nativa cu care m-a inzestrat si faptul ca a facut acesta mare minune cu mine, ajutindu-ma sa devin abstinenta.
Vroiam sa spun ca, eu am fost putin clatinata de ceea ce mi s-a intimplat nu demult in familie(pierderea sorei mele dragi RIP) la o virsta cind ar fi putut avea multi ani de trait inainte, fara sa fi facut abuz la nimic, ducind o viata foarte sanatoasa dar din pacate, acea boala nemiloasa nu alege si pe neasteptate,a invins-o in doua luni.
Am fost socata, dar datorita temeliei solide construite in abstinenta si tu stii foarte bine cine m-a ajutat, nu m-am gindit nici-o clipa sa-mi innec deznadejdea in alcool, cum as fi facut cu siguranta in trecut si m-am intrebat obesiv de ce Dumnezeu a luat-o atit de devreme , fiind o fiinta atit de buna si de merituoasa?
Ajutata de preotul de la biserica mea, am inteles ca trebuie sa accept ceea ce s-a intimplat si incet, incet am acceptat ceea ce era de nesuportat si am inteles ca Dumnezeu a avut acel plan cu ea, deoarece sora mea era atit de buna , incit toata viata ei trait pentru cei din familia noastra,mama, frati, nepoti si cu toate ca avea o situatie foarte buna(muncind foarte mult pentru asta) toate problemele familiei erau pe umerii ei , incercind sa le rezolve.Pina a deveni abstinenta, chiar departe fiind, eu incercam sa fac acelasi lucru si abea atunci am invatat ca nu numai ca nu-i poti ajuta pe toti dar vei fi si tu dezamagit si frustrat pentru asta iar de doi ani si jumatate, am in mintea mea acele invataminte.
Chiar incepusem sa ii vorbesc si sorei mele despre cele invatate de mine dar a fost prea tirziu.
Acum stiu ca este intr-o lume mai buna si sper sa se odihneasca in pace , deoarece sora mea este sigur un inger(RIP)
Cu prietenie,
Ella
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
19/06/2014, 09:18 PM
Răspuns: #3
RE: Acceptarea
Buna

ACCEPTAREA

Acceptarea este opusul negării. Dacă negarea înseamnă incapacitatea sau lipsa dorinţei de a accepta felul în care Dumnezeu a organizat universul, acceptarea este o atitudine de încredere care îi permite lui Dumnezeu să fie Dumnezeu, chiar şi atunci când nu ne place sau nu înţelegem detaliile pe care ni le dă El. Este, uneori, de ajutor să acceptăm faptul că detaliile pe care le vedem formează o parte din întregul ansamblu, pe care noi nu îl vedem. Este în totalitate acceptabil faptul că Dumnezeu are un plan pentru orice nivel al existenţei, dar că noi, ca şi indivizi, poate nu vom şti niciodată care este acel plan – cel puţin, nu pe parcursul vieţii noastre. Abilitatea de a prezice mintea lui Dumnezeu nu înseamnă acceptare. Abilitatea de a lua ceea ce Dumnezeu ne oferă fără a ne tulbura în interior este esenţa acceptării, aşa cum ne indică această poveste:
A fost odată un fermier sărac care avea un fiu şi un mic teren în munţii din Grecia, pe vremea dominaţiei turceşti. Viaţa era grea şi săracă.
Într-o zi, pe când fermierul se întorcea de pe câmp, un cal alb superb a apărut şi s-a aşezat în faţa fermierului, păscând iarba în linişte.
Răspândindu-se vestea, toţi vecinii fermierului au venit pe la el, felicitându-l pentru descoperirea lui. “Nu-i aşa că eşti norocos?” au spus ei. Acum vei putea să foloseşti calul ca să ari pământul, să duci căruţa la piaţă şi să te îmbogăţeşti”.
Bătrânul a zâmbit blând. “Nu ştiu dacă sunt sau nu norocos”, spuse el, “Tot ce ştiu e că lucram pământul, când dintr-o dată acest cal a apărut şi a început să pască. Etsi einai1 – asta s-a întâmplat.”
În următoarele zile, calul a rămas, dar nimeni nu a venit după el, iar fiul fermierului a vrut să vadă dacă nu îl poate călări. Cu toate că băiatul nu avea şa, a descoperit că putea să călărească acel cal şi au plecat mai departe. Din nefericire, după un timp, au ajuns la nişte crengi lăsate în jos şi fiul fermierului a fost scuturat de cal, a căzut jos şi şi-a rupt piciorul.
Vecinii fermierului au venit în fugă. “Cât de ghinionist eşti”, spuneau ei. “Fiul tău a căzut de pe cal şi şi-a rupt piciorul. Nu va mai putea să te ajute la câmp şi mai mult decât sigur veţi muri de foame”.
Bătrânul a zâmbit blând. “Nu pot să spun dacă sunt sau nu ghinionist”, spuse el, “Tot ce ştiu e că lucram la câmp şi un cal alb superb a apărut; fiul meu a încercat să-l călărească, dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. Etsi einai – asta s-a întâmplat”
Două zile mai târziu, o trupă a gărzii sultanului a sosit în sat, căutând recruţi pentru armată. Pe acea vreme, sultanul purta o luptă împotriva unui duşman foarte puternic. Soldaţii l-au descoperit pe fiul fermierului (care ar fi fost un soldat ideal), dar când şi-au dat seama că băiatul are un picior rupt, l-au lăsat şi au mers în satul următor, pentru a căuta recruţi acolo.
Când au auzit veştile, sătenii au venit în fugă, “Cât de norocos eşti”, i-au spus. “Oamenii sultanului au venit să-ţi ia fiul, dar când au văzut că are un picior rupt l-au lăsat şi au plecat în satul următor. Dumnezeu te iubeşte cu adevărat”
Bătrânul a zâmbit blând. “Nu pot să spun dacă sunt sau nu norocos”, spuse el, “Tot ce ştiu e că lucram pământul şi un cal alb superb a apărut; fiul meu a încercat să-l călărească, dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. Gărzile sultanului au venit să-mi ia băiatul la luptă, dar când au văzut că are un picior rupt, l-au lăsat şi au mers mai departe în satul următor. Etsi einai – asta s-a întâmplat”
Zilele au trecut şi piciorul băiatului a început să se vindece. Dar, într-o dimineaţă, fermierul se trezi şi văzu că a dispărut calul peste noapte.
Când au auzit veştile, sătenii au venit în fugă. “Cât de ghinionist eşti”, spuseră ei. “Frumosul cal alb a dispărut – un astfel de animal fin, dar şi valoros. Ce pierdere gravă. Nu mai ai din ce trăi.”
Bătrânul a zâmbit blând. “Nu pot să spun dacă sunt sau nu ghinionist”, spuse el, “Tot ce ştiu e că lucram pământul, şi un cal alb superb a apărut; fiul meu a încercat să-l călărească, dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. Gărzile sultanului au venit să-mi ia băiatul la luptă, dar când au văzut că are un picior rupt, l-au lăsat şi au mers mai departe în satul următor. Apoi frumosul cal a dispărut în mijlocul nopţii. Etsi einai – asta s-a întâmplat”
Pe măsură ce zilele treceau, fiul fermierului s-a însănătoşit şi a putut să umble din nou. Când a fost suficient de bine, a mers să caute frumosul cal alb.
Zilele au trecut şi fermierul a continuat să lucreze pământul. Uneori era cald, alteori era frig, şi ocazional era bine.
Câteva luni mai târziu, fiul fermierului s-a reîntors. “Nu o să-ţi vină să crezi ce s-a întâmplat”, spuse el. “Am mers pe urmele calului cât am putut şi l-am găsit la aprox . 30 de mile distanţă. Pe spatele său era călare cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Până la urmă, i-am cerut tatălui ei mâna fiicei sale şi ca zestre, mi-a dat calul alb. Aşa că m-am întors, calul s-a întors şi am şi cea mai frumoasă soţie din lume”.
Cum au auzit veştile, sătenii au venit în fugă. “Cât de norocos eşti!”, spuneau toţi. “Fiul tău a plecat să caute calul şi s-a întors nu numai cu calul, dar şi cu o nevastă frumoasă. Cât de norocos eşti! Cred că eşti cel mai norocos om de pe pământ”.
Bătrânul a zâmbit blând. “Nu pot să spun dacă sunt sau nu norocos. Tot ce ştiu e că lucram pământul şi că un cal alb superb a apărut; fiul meu a încercat să-l călărească, dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. Gărzile sultanului au venit să-mi ia băiatul la luptă, dar când au văzut că are un picior rupt, l-au lăsat aici. Apoi, calul a fugit şi când fiul meu a mers să-l caute şi-a găsit nevasta visurilor sale şi a adus-o aici. Etsi einai –asta s-a întâmplat”.
Lunile au trecut şi într-una din zile bătrânul a murit.
Când au aflat veştile, vecinii au venit în fugă. “Cât e de trist!,” îi spuneau ei fiului. “Când toate mergeau aşa de bine, tatăl tău a murit”. Tânărul nu a spus nimic, dar i-a condus pe vecini în camera unde era aşezat tatăl său.
Pe buzele bătrânului rămăsese un zâmbet şters.

"Cine priveste afara viseaza.Cine priveste in sine se trezeste!"
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
21/06/2014, 07:15 AM
Răspuns: #4
RE: Acceptarea
Pentru mine acceptarea inseamna a trai in prezent,a intelege pe deplin prezentul.In primul rand sa ma accept pe mine.Acceptarea de sine este o moarte si o renastere in acelasi timp,iar pentru ca ceva nou sa se nasca ceva vechi trebuie sa moara.Sa ma accept inseamna sa pot avea o fundatie solida,ca sa incep sa construiesc ceva.Daca eu nu ma accept azi asa cum sunt si nu ma iubesc inseamna ca eu cred ca sunt altcineva.Cand ma enerveaza cineva din jurul meu,eu sunt ceea care are o problema.Oamenii sunt diferiti,cu nevoi diferite,iar libertatea mea,se termina unde incepe libertatea altora.
Daca vreau respect,trebuie sa il ofer,iar daca vreau libertate la fel o ofer.Important e sa ma iert pe mine pe mine insa mi pentru o fapta pe care am facut o si sa o recunosc.Incep sa ma descopar pe mine asa cum sunt,ce imi place si ce nu imi place,la ce sunt buna si la ce nu,ce calitati am si ce defecte.Totodata imi accept neputinta mea fata de alcool,de anumite lucruri.Am inteles faptul ca daca sunt alcoolica,asa voi ramane pentru totdeauna si dacaincep sa beau voi ajunge si mai rau,iar acest lucru pot sa il accept in fiecare zi.
Am acceptat faptul ca o Putere Superioara mie insami,va putea face pentru mine ceea ce eu nu am putut face.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
02/08/2014, 05:26 PM
Răspuns: #5
RE: Acceptarea
"Astăzi, fii blând şi răbdător cu tine. Când te trezeşti dimineaţa, fii deschis la ceea ce are ziua să te înveţe. Atunci când ţi se iveşte în cale o încercare dificilă, adu-ţi aminte că scopul ei principal este să te ajute să te iubeşti pe tine însuţi şi pe ceilalţi oameni cu care îţi împarţi viaţa. Când mergi seara la culcare, închide ochii şi revezi-ţi ziua. Vezi acele momente când ai experimentat teamă şi înţelege felul în care lipsa ta de amabilitate faţă de ceilalţi izvorăşte din neputinţa ta de a avea răbdare şi compasiune faţă de tine însuţi.
Iartă-te pentru că eşti aspru cu tine şi afirmă că eşti dispus să fii mai blând. Dă-ţi seama că acesta este un proces. Nu-l poţi grăbi, sau face să se întâmple. Poţi fi însă plin de bunăvoinţă şi îi poţi permite să se întâmple. Poţi învăţa să inviţi pacea să vină în mijlocul fricii tale.
Nu te poţi “forţa” să te iubeşti pe tine însuţi, aşa cum nu te poţi forţa să-i iubeşti pe alţii. Iubirea începe cu acceptare. Practică acceptarea – atunci când devii conştient că eşti critic cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Fii doar conştient şi acceptă ceea ce se întâmplă… nu te autopedepsi… şi apoi îmbrăţişează-ţi experienţa cu afecţiune. Spune-ţi: “Văd că sunt critic – şi asta înseamnă că sunt speriat”. A te accepta pe tine însuţi în fiecare moment este o muncă spirituală. Este o practică permanentă. Din nefericire, nu există scurtături. Iubirea lui Dumnezeu pentru tine merge pe urmele iubirii şi acceptării tale de sine!"

Paul Ferrini

"Cine priveste afara viseaza.Cine priveste in sine se trezeste!"
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)