Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
05/07/2017, 10:11 AM
Răspuns: #171
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
5 iulie
Un vorbitor AA le-a dat membrilor la o întâlnire Al-anon, o perspectivă mai neobișnuită de pe cealaltă parte a gardului: ”Non-alcoolicul din familie nu pare să realizeze că alcoolicul este într-o postură extrem de vulnerabilă. El trebuie să fie permanent în gardă, pentru ca el știe adânc în interiorul lui cât de mult necaz aduce în familia lui. Știe că este complet expus criticilor.”
”Dar v-a trecut vreodată prin minte faptul că accesele voastre de furie și cuvintele dure sunt pentru el precum biciuirea unui câine bolnav? Amintiți-vă –el se auto-biciuiește deja, tot timpul. Aplicându-i și mai multe lovituri de bici, nu faceți decât o invitație, ca el să transfere parte din vina lui asupra voastră. Asta îl poate împiedica să ajungă la ”fundul sacului” și să realizeze cât de mult are nevoie de ajutor pentru a ajunge la abstinență”.
Ce să ne amintim astăzi?
Voi încerca să îmi amintesc cât de tare suferă alcoolicul de vină. Nu voi ceda impulsului de a-l lovi când este căzut. Noi amândoi suferim în mod diferit de pe urma alcoolului. Eu, care am darul lui Dumnezeu de abstinență, trebuie să fiu cel care înțelege insatisfacția lui vis-à-vis de propria persoană, neimportând cât de sfidător și defensiv poate părea el.
”Dacă eu aș fi fost suficient de ghinionist să sufăr de alcoolism, în ce fel aș spera să fiu tratat de persoana cu care trăiesc? Regula de Aur este un instrument folositor în toate relațiile noastre personale.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
06/07/2017, 11:57 AM
Răspuns: #172
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
6 iulie
Schimbarea de la alcoolism activ la abstinență produce un cutremur în viețile noastre. Este o provocare pentru ambii parteneri. Să faci aceasta adaptare dificilă cere tipare de gândire complet noi.
În anii de consum activ de alcool, partenerii alcoolicilor activi au fost nevoiți să preia asupra lor responsabilități suplimentare. Pe lânga a câștiga traiul familiei, ei au trebuit să se asigure de îngrijirea copiilor, de casă și de mâncare.
Soțiile alcoolicilor activi, au fost nevoite de cele mai multe ori să să lucreze pentru a suplimenta bugetul redus sau să facă lucrurile fără prea multe pretenții, la fel și să îndeplinească sarcinile unui bărbat pe lângă casă.
Odată cu abstinența, multe din aceste roluri trebuie inversate, multe obiceiuri dezvățate. Programul Al-anon aplicat zilnic, ne va ajuta să facem ajustările necesare pentru un mod de viață normal.
Ce să ne amintim astăzi?
Voi învăța să nu astept prea mult prea curând și, peste toate acestea să nu aștept ca abstinența să îmi transforme soțul într-o ființă umană super-perfectă, croită după cerințele mele. Al-anon mă ajută să-mi reconstitui mie un mod de gândire mai sănătos astfel încât să gestionez relațiile mele de familie cu dragoste și înțelegere.
”Nici o îmbunătățire majoră nu este posibilă în omenire până când are loc o schimbare în mentalitatea lor.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
07/07/2017, 08:50 AM
Răspuns: #173
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
7 iulie

De ce este atât de important să avem dreptate? De ce ne complicăm viețile și ne agravăm greutățile insistând ca perspectivele noastre să fie acceptate?
În tensiunile care fac parte din viața cu un alcoolic această atitudine ne poate cauza multe probleme. Ce rău ar putea face să dăm oleacă înapoi – acceptând ceea ce are alcoolicul de spus – că are sens, ca nu? Ce-ar fi să le las în plata Domnului, și să Il las pe El să lucreze?
Aș putea să aplic principiul încetișor fiecărui incident care ar crește tensiunea și ar cauza o explozie. Aș putea înțelege că un schimb de cuvinte ostile nu mă va ajuta să găsesc seninatatea pe care o vreau.

Ce să ne amintim astăzi?
De ce ar trebui să reacționez criticismului și acuzațiilor fie ele fondate sau nu? Ce am de câștigat din negări înfierbântate și discuții iraționale? Într-un mediu neurotic orice poate porni încă o rundă. Eu am nevoie să nu fac parte din asta – în mod jovial dacă se poate. Aceasta este o tehnică excelentă de evitare a disensiunilor. Lipsa noastră de grijă calmă poate face alcoolicul sufficient de incomod încât să se gândească serios la găsirea abstinenței.

”Retragerea dintr-o ceartă te poate face să nu fii tu învingătorul, dar ceea ce îți vei fi salvat este propria demnitate și grație.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
08/07/2017, 09:51 AM
Răspuns: #174
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
8 iulie
Este un experiment interesant și illuminator acela de a asculta vocile la întâlnirile Al-anon – nu neapărat ce spun ele, cât felul în care o fac. Însuși sunetul și inflexiunile pot scoate la iveală atitudinile ascunse ale vorbitorului.
Ce aude ascultătorul cu discernământ într-un astfel de experiment?
Pentru aceia care studiază programul și se bucură de fructele trăitului efectiv, tonul și maniera de a vorbi arată încredere, smerenie, compasiune pentru cei în necaz, și o acceptare onestă a faptului că nu sunt niște minți atât de superioare încât să rezolve toate problemele.
Pentru aceia care sunt încă prinși în nefericirea lor, putem auzi, dincolo de cuvintele lor, judecăți furioase vis-à-vis de alcoolic, auto-compătimire, și o determinare aprigă de a ”câștiga bătălia” cu orice preț.

Ce să ne amintim astăzi?
Felul în care vorbesc, deseori, scoate la lumină mai mult decât spun. Pentru a face programul să lucreze pentru mine, este important să îl trăiesc. Acest lucru va fi evident în tot ce fac și spun.
”Prin ascultarea a mai mult decât doar cuvintele, pot învăța mult mai multe lucruri decât mă pot învăța cuvintele.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
09/07/2017, 06:58 AM
Răspuns: #175
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
9 iulie
Din ce fel de aluat este făcută autocompătimirea, astfel încât se fortifică în mintea mea și mă menține într-un sentiment mizerabil? Ar putea fi invidia la adresa celor care au posesiuni materiale mai multe – o casă mai solidă, o mașină mai bună. Ar putea fi resimțirea monotoniei mele, a nu avea parte de comfortul necesar din sarcinile zilei. Ar putea fi faptul că sunt critic cu ceilalți: ”De ce celalalt nu face așa cum vreau eu?de ce a făcut/zis într-un fel sau altul?” Sau amărăciunea pentru că suntem singuri dacă partenerul de viață a schimbat pur și simplu sesiunile nocturne de la bar cu întâlnirile de seară ale AA.
Autocompătimirea provine din a ne concentra pe aspectele negative ale vieții.
Voi găsi metode de a-mi face viața interesantă, îmi voi lua o perspectivă proaspătă asupra lucrurilor plăcute care se întâmplă în fiecare zi. Voi lucra înspre o atitudine mai matură – și mă voi mulțumi cu mai puțin decât visurile mele romantice îmi spun că ar trebui să am.

Ce să ne amintim astăzi?
O întâlnire Al-anon este locul perfect pentru a observa felurile diferite în care oamenii reacționează cirumstanțelor lor. Cei care au pentru ce să fie cei mai recunoscători, sunt de cele mai multe ori aceia care bombăne și se plâng. Alții, care într-un fel sau altul trăiesc vieți disperate sau chiar tragice reușesc să mențină veselie, sau chiar reușesc să scoată bucurie din puținul pe care îl dețin.

” A aștepta ca viața să îți fie croită după specificații, înseamnă a face invitație frustrării.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
10/07/2017, 09:59 AM
Răspuns: #176
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
10 iulie
Când ma simt foarte tulburat, găsesc că sfatul susținătorului optimist nu face decât să îmi inflameze exasperarea. Simt că suferința nu îmi este înțeleasă pe de-a-ntregul – oamenii nu sunt nici măcar pe aproape de a înțelege în ce fel sunt eu un martir! Mă gândesc în mine: ” Este destul de ușor să vorbești, dar cum aș putea zâmbi, când nu există nici un motiv de fericire?”
În mod ciudat, am înțeles că un efort deliberat de a face ”haz de necaz” are cel mai uimitor rezultat în a-mi scădea semnificativ nivelul de jălanie până la dimensiuni suportabile.
Acesta este pontul util cuprins în broșura: ”Doar pentru azi”:

Ce să ne amintim astăzi?
”Doar pentru azi voi fi fericit. Aceasta presupune că e adevărat ceea ce Abraham Lincoln spunea ”Majoritatea oamenilor sunt pe atât de fericiți pe cât își propun să fie.”
”Viața nimănui nu este complet întunecoasă sau înnorată. Să căutam lucrurile mai luminoase sau mai fericite din ea. De cele mai multe ori, asta ajută să dispară norii!”
”A ne face cuib din probleme nu face decât ca acestea să doară mai tare. Mă voi convinge să privesc spre partea veselă.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
11/07/2017, 05:57 AM
Răspuns: #177
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
11 iulie
”Dar dacă….”. Cât de des auzim asta de la oameni care trăiesc cu cineva care are probleme cu alcoolul… Sunt doar două cuvinte scurte, dar atât de încărcate de groază, frică și anxietate.
”Dar dacă nu vine acasă? – Dar dacă ea nu are grijă de copii cât timp eu muncesc? – Dar dacă își cheltuie toți banii pe alcool?” – Dar dacă….orice proiectează imaginația noastră disperată.
De acord că aceste lucruri se pot întâmpla, însă atunci când nu se întâmplă tot ce am făcut a fost să ne supunem singuri unor suferințe inutile, și ne-am pus singuri în poziția de a fi mai puțin pregătiți atunci când ele se petrec.

Ce să ne amintim astăzi?
În Al-anon, răspunsul pentru întrebări care încep cu ”ce va fi dacă” este:”Nu proiecta. Nu îți imagina ce este mai rău, gestionează-ți problemele pe măsură ce ele apar. Trăiește fiecare zi la timpul ei.”
Nu pot face cu adevărat nimic cu lucrurile care încă nu s-au întîmplat, nu voi permite experienței trecute să mă îngrozească vis-à-vis de viitorul necunoscut.

”Este în zadar și nerentabil să ne închipuim fie durere fie bucurie legat de lucruri viitoare care este probabil să nici nu se întâmple.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
12/07/2017, 11:29 AM
Răspuns: #178
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
12 iulie
Să presupunem ca am decis sa ma concentrez pe pasul1, închizându-mi toate celelalte gânduri din mintea mea, doar pentru cateva minute. Cum l-aș traduce în alte cuvinte în așa fel încât să își lase amprenta semnificației asupra mea și să îmi ghideze atitudinele?
”Neputincios în fața alcoolului” îmi spune de asemenea: ”Dacă sunt lipsit de putere asupra lui, atunci pentru ce continuu să îmi exercit puterea asupra băutului altei personae?”
Mai înseamnă și:”Dă drumul problemei din strânsoarea brațelor tale. Dă-I drumul și lasă Puterea Divină, care lucrează în toate aspectele, să lucreze și în asta.”
Dacă sunt lipsit de putere asupra alcoolului, atunci singurul curs rezonabil al lucrurilor este să Trăiesc și să las și pe alții să trăiască – să învăț să îmi trăiesc viața complet și să îi las și pe alții să o trăiască a lor. Sau mai simply: să îmi văd de treburile mele.

Ce să ne amintim astăzi?
Chiar acum, azi, îmi voi ușura povara prin a scăpa de acea parte a ei care nu îmi aparține. Azi voi privi cu mai multă atenție către gândurile mele și impulsurile mele și voi face doar acele acțiuni care mă privesc pe mine.

”Menține-te pe tine însuți mai întâi în pace căci mai apoi, tu vei fi capabil să îi duci pe alții în pace. Ai, astfel, ardoarea în primul rând asupra ta insuți.” (Thomas A`Kempis)
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
13/07/2017, 12:12 AM
Răspuns: #179
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
13 iulie
Nu a fost doar norocul cel care m-a adus in Al-anon. Am fost condus către Al-anon de o putere necunoscută pentru nevoia mea de împărtășire și comfort cu alții ca mine. Pentru a-mi exprima recunoștința pentru acest dar, îmi voi asuma câteva responsabilități:
-să studiez și să utilizez ideile Al-anon, nu doar pentru mine însumi, ci și întru beneficiul prietenilor mei din grup,
-să port grija dificultăților care îi încearcă pe ei și să caut să îi ajut să și le rezolve într-o manieră spirituală,
-să nu monopolizez timpul grupului prin a vorbi despre problemele mele, ci să încerc să fac ca tot ce spun să reflecte o învățătură Al-anon care să aibă semnificație pentru cei care mă ascultă.

Ce să ne amintim astăzi?
A participa la o bună întâlnire Al-anon este o experiență satisfăcătoare. Scopul este departe de a fi ”doar o promenadă în oraș”. Mă voi pregăti pentru aceste întâlniri prin citirea literaturii Al-anon astfel încât să pot transmite mai departe ceva valoros. Rezultatul net al unei asemenea participări va fi un mod de viață mai bun pentru mine.

”Nu putem renunța la implicarea în umanitate fără a ne pune în pericol propria sănătate spirituală.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
14/07/2017, 09:07 AM
Răspuns: #180
2017 Meditația zilei: Fiecare zi la timpul ei - Al-Anon
14 iulie
Cuvinte înțelepte venind de la un membru AA care consiliaza familii ale alcoolicilor: ”Da, un alcoolic poate fi forțat să devina abstinent.”
Soția: ”Dar am încercat totul. Nu vrea să asculte vocea rațiunii. Am strigat, m-am plâns, am platit facturile, am amenințat că plec – nimic nu a funcționat.”
”Sigur că nu. Tot ce s-a întâmplat a fost doar să aplici forța, asta niciodată nu funcționează. Sugerez să te oprești din a mai face ceva. Singura forță care poate schimba tiparul alcoolicului este presiunea care se construiește în interiorul lui când familia refuză să mai reacționeze. Când nu mai poate conta pe ajutorul tău, când te vei fi oprit din a-i liniști sentimentul de vină prin a lupta cu el, când vei renunța la a-l mai scoate din bucluc – atunci va fi obligat să facă față lucrurilor. În alte cuvinte, încearcă inacțiunea în loc de a-ți petrece timpul gândind permanent ce mai poți face în legătură cu el.”
Ce să ne amintim astăzi?
Nu este ușor să ne reținem de la a reacționa la ceea ce fac alții și pare să ne afecteze. O detașare sănătoasă aduce cu sine însăși schimbarea pe care am fost neputincioși să o facem prin lupta continuă cu problema.
”Dumnezeu îi ajută pe aceia care nu încearcă să preia controlul asupra lucrării Lui.”
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)