Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 1 Voturi - 5 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Simona
02/06/2014, 04:38 PM
Răspuns: #1
Simona
M am nascut in 1980 intr o familie cu un frate bolnav,chinuit de o boala incurabila,o sora ,tata alcoolic,iar mama, o femeie devotata greutatilor vietii.
O priveam cat se chinie si nu cauta solutii,doar se plangea si parca nu putea trai altfel.Parca ii placea sa sufere si sa se laude, cu fiecare suferinta.
Eram retrasa,ma izolasem in sinea mea si nu vroiam decat sa cresc ,sa pot sa ma eliberez de imaginea familiei mele.Ma torturau zilele,stiind ca nu exista ,decat foarte rare,zilele in care tatal meu, sa nu vina baut acasa .Eram fericita doar cand bea,dar nu facea scandal.Era violent fizic si verbal cu mama,iar noi priveam neputinciosi,cu frica si cu speranta ,ca aud vecinii si poate asa o sa scape mama ,de nebunia lui.
Plecam de multe ori cu totii de acasa ,pe la rude,vecini ,cu zilele,in speranta ca ,o sa si dea seama betivul ,de ceea ce a facut si se va schimba.
S a repetat aceasta scena de multe ori,am crescut mari ,dar el, nici un semn sa se schimbe.Mama deja se obisnuise cu o astfel de viata si decat sa l paraseasca,sa l vada ca sufera,mai bine suferea ea si noi o sa ,o apreciem ca, nu ne a lasat fara tata si a indurat atatea pentru noi.
Fratele meu bolnav de la varsta de 9 ani,s a stins la varsta de 16 ani.Aveam 10 ani ,stiam ce se intampla.Cu el imparteam dormitorul si mi au lipsit orele dinaintea culcarii ,cand discutam despre orice, sau cand ma trezea, sa l intorc pe o alta parte,deoarece distrofia musculara ,ii topise muschii si nu se putea misca fara ajutor.
Parintii mei, cand aveam varsta de 11 ani s au mutat impreuna, in casa mostenita de la parintii din partea tatalui meu ,in alta localitate ,iar eu am ramas in grija surorii mele de 18 ani .
Venea doar mama in vizita la saptamana ,batuta sau abatuta,iar pe tatal nostru, nu l mai vedeam decat ,daca ne mai duceam noi la el.
La scoala imi dadeam toata silinta ,sa pot ajunge independenta financiar de tatal meu ,singurul care ne asigura traiul,sa nu mai fie nevoie sa l vad vreodata ,fara voia mea.Colegii mei credeau ca tatal meu e mort,nu l vazuse niciodata ,in toti anii mei de scoala.
Cand se intampla sa l intalnesc,nu simteam decat teama si nu schimbam decat vorbe de salut si cateva cuvinte sarace si lipsite de importanta.
Stiam ca ma iubeste,eram preferata lui din toti fratii,deseori ma intreba daca il iubesc pe el cel mai mult si tot timpul trebuia sa zic ca da,altfel se enerva si nu i mai intra nimeni si nimic in voie.
Am facut totul pe placul tuturor,iar eu ma ingropasem de vie undeva ,unde nici eu nu mai stiam unde.
De cate ori ma aflam in preajma lui,ma obseda consumul lui si incercam sa l controlez,astfel incat sa nu depaseasca o anumita cantitate,sa ocoleasca unele locuri,sa si doarma ,cat mai mult daca se poate, sa fiu eu sigura ca se trezeste.Nu miscam,nu faceam nici un zgomot,nici macar televizorul nu l aprindeam,sau usa sa o deschid.Cand se trezea,era mahmur si nu vroiam sa i stau in cale sau sa l deranjez cu ceva.Nu i lasam nici pe cei din casa sa se miste sau sa vorbeasca,daca nici cainii de afara nu latrau ...era totul perfect.
Am crescut si m am indragostit in timp ,pe nestiute ,de cel care imi este sot acum de 11 ani.Odata cu dragostea a inceput partea a doua a vietii mele de codependenta.
Era alcoolic,dar nimeni nu stia,el nici atat.
Era un om deosebit,aveam incredere ca ,o sa fiu bine cu el si il iubeam atat de mult,ca oricum era si ce facea,nu puteam respira fara el.Deosebit cand era treaz,ciudat cand consuma.... ma deruta ...nu stiam daca e bine sau nu .
A durat multi ani si multe situatii sa mi pun semne de intrebare.Am crezut ca un copil ,pe care ni l doream amandoi ,o sa schimbe situatia.Mi a fost teama,m am gandit mult ,ca copilasul nostru sa nu aiba copilaria mea,dar eram sigura ca,sotul meu nu va fi violent macar ,niciodata cu unul din noi.
Copilasul,un baietel, a venit pe lume,dar situatia noastra se schimba in rau,iar eu incepeam sa am o soarta asemanatoare mamei mele.Preluasem si rolul de tata ,incercam sa compensez lipsurile,sa retusez deraierile sotului ,sa maschez suferinta mea.Plecam noaptea unde apucam,fara bani,ca mi cerea sa i impartim,pana ma lipseam ,cu un copilas micut si nu stiam ce o sa fac.Il iertam de fiecare data ,dupa multe promisiuni ,ca nu o sa mai bea niciodata.
Il credeam de fiecare data si sufeream la fiecare dezamagire si mai mult,oricat ma straduiam sa ma obisnuiesc sau sa devin indiferenta.Dar trecand des prin astfel de momente,nu mai suportam sa traiesc cu grija,teama,suferinta,amagiri,fara speranta,neliniste .Nu vroiam sa ma mai chinui sa ma obisnuiesc,nici sa devin imuna,vroiam sa traiesc o viata a mea,in sfarsit a mea,nu a tatalui meu,nu a sotului meu.Imi doream o viata,libertate.
La varsta de 30 de ani am descoperit cauza suferintei mele de o viata.Alcoolismul si codependenta.Mi s a luminat mintea.Am privit la propria viata cu greu si am vazut un tata alcoolic,o mama care devenise si ea la randul ei ceea ce a urat aproape o viata,un sot alcoolic,iar eu o codependenta perfecta,cu responsabilitatea de a creste un copil normal.
De la bucurie am trecut la teama,ca nu o sa reusesc sa schimb nimic.Nici macar pe mine.Dar am zis ca eu am cele mai multe sanse si daca eu nu sunt bine,cum pot face bine altcuiva.Am inceput sa lucrez la mine.Construiam ,daramam,nu stiam cum sa construiesc.Vroiam o constructie solida si repede,dar fara sa stiu nimic.
Am inceput sa ma informez ,sa ma descopar,sa incerc sa fac altfel si altceva.Greu...mintea avea stilul ei de a gandi,emotiile erau haotice...simteam ca nu o sa pot niciodata sa fac nimic.Am cerut ajutorul divinitatiii .Ma rugam si nu puteam sa termin nici o rugaciune,gandurile mele zburau in toate directiile.
Sotul meu continua sa bea,dar facusem tot ce puteam face, pentru el, deja.L am informat despre alcoolism,ii dadusem carti,ii spusesem de forumul alcohelp,il dusesem la grupAA...,il santajasem cu despartirea de prea multe ori,ca nu ma mai credea.Il iertasem de n ori,de ce nu as fi continuat.
Dar iata ca sufletul si mintea ,intr un moment ales de Dumnezeu au putut sa i transmita si sa l patrunda ,in sfarsit,cand am zis Gata.Spusesem de multe ori acest cuvant cu mii de cuvinte,dar nu strabateau pana la el.Mi a cerut ajutorul si amandoi de manute ,am pornit la drum,pe un alt drum.
Dumnezeu ne a iubit si ne iubeste,iar acum amandoi suntem pe drumul recuperarii de mai bine de doi ani.
In acesti ani,am simtit ca sunt iubita de Dumnezeu si ca numai in puterea lui stau neputintele mele.Viata mea e luminata de abstinenta sotului meu,iar parintii mei sunt o cauza pierduta.Acum imi stiu prioritatile si invat zi de zi cum sa traiesc cat mai frumos si sa mentin ceea ce am dobandit in acesti doi ani....seninatatea.
Sunt recunoscatoare pentru viata mea si multumesc tuturor persoanelor care ma cunosc ,pentru contributia la mentinerea bunei stari ,din viata mea si a sotului meu.
Singuri nu am fi reusit!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
06/02/2015, 11:25 PM
Răspuns: #2
RE: Simona
Buna, Simona!Impresionanta povestea ta.Cred ca esti o persoana deosebita si am multe de invatat de la tine.Numai bine!

"Oamenii si lucrurile nu ne opresc durerea sau nu ne-o vindeca. In recuperare, invatam ca asta este treaba noastra, si o putem face utilizandu-ne resursele pe noi insine, Puterea noastra Superioara, sistemul nostru de sprijin, si programul nostru de recuperare. "
, Melody Beattie
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
08/02/2015, 08:56 AM
Răspuns: #3
RE: Simona
Buna
Si eu am de invatat de la tine.....omul cat traieste invata.Fiecare dintre noi avem multe de oferit.Numai ca noi codependentele suferim de exces,dam tot si vrem sa dam si ce nu putem,dar nu ne lasam,cautam sa mai gasim ceva de dat.
Suntem asa obsedate sa dam,ca uitam ca trebuie sa si primim.
Mare soc a fost pentru mine sa incep sa primesc,nu stiam cum.
Ai sa vezi tu....daca faci pasi in directia schimbarii.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
08/02/2015, 01:52 PM
Răspuns: #4
RE: Simona
Simona, de unde incepe o codependenta recuperarea, din punct de vedere practic?Marturisesc ca nu am citit inca toate materialele despre codependenta, in special "Iesirea din labirint...","Femeie care iubesc...", doar am frunzarit pe fuga, din lipsa de timp.M-am inarmat acum cu un caiet si creioane, pixuri etc, pentru a-mi scoate ideile esentiale, si cu multa vointa de a ma schimba.Dar pana atunci...mi-ai putea spune o "scurtatura" pe care sa o iau?

P.S. Cand o sa am timp revin la sectiunea "Prezentare", sa ma prezint si eu, ca asa e frumos...

"Oamenii si lucrurile nu ne opresc durerea sau nu ne-o vindeca. In recuperare, invatam ca asta este treaba noastra, si o putem face utilizandu-ne resursele pe noi insine, Puterea noastra Superioara, sistemul nostru de sprijin, si programul nostru de recuperare. "
, Melody Beattie
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
08/02/2015, 02:16 PM
Răspuns: #5
RE: Simona
Buna din nou.
Nu exista scurtatura.Nu este usor......altfel ar fi reusit multi,mult mai multi sa atenueze codependenta,pentru ca dupa parerea mea,nu e vindecabila.Dar vrand sa schimbi ceva si incercand,o sa se schimbe,dar nu peste noapte.E vorba de gandire si comportament dobandit in multi ani.Eu nu am fost asa inarmata ca tine....dar foarte silitoare,sa inteleg cu sufletul si mintea trecutul,prezentul ...si la viitor m am gandit la urma.Am inteles ca e vorba de timp,rabdare....dragoste.
Cititul e calea buna,dar depinde cum traiesti ce citesti...citind subconstientul inregistreaza si o sa te schimbe,fara sa ti dai seama la inceput...unele lucruri trebuie sa le aplici constient....trebuie sa treci prin toate astea..
Ai rabdare,ca se poate.Nu face orice ca trebuie facut.Continua sa citesti,putin,dar nu pe fuga.Nu alerga....traieste.Incearca ,nu o sa mai fie asa greu in timp,ca la inceput.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)