Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Alte meditatii faine
23/08/2016, 01:18 PM
Răspuns: #11
Alte meditatii faine
OA 23 august
"Să trăim, în timp ce trăim."– Philip Doddridge


Acum că sunt eliberat din compulsii şi am un mod de viață, sunt nerăbdător să mă uit la alte lucruri din viața mea, care nu-mi lasă spiritul să se desfășoare. Vreau să mă eliberez de tot bagajul meu de excese – idei fixe şi moduri de răspuns care fac să-mi fie greu să mă plac pe mine însumi. Vreau să trăiesc cu vervă şi entuziasm, să fiu destul de încrezător pentru a ieşi în afara mea, pentru a-mi putea pune viața în lumina strălucitoare a spiritului, şi a trăi cu adevărat.


Pentru Astăzi:
Odată ce mi s-a salvat viața, lăsați-mă să o trăiesc!
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
24/08/2016, 01:43 PM
Răspuns: #12
Alte meditatii faine
Gândul zilei Hazelden
Este o greșeală să privim prea departe în viitor. Putem gestiona doar câte o verigă din lanțul destinului, la vremea ei.
--Sir Winston Churchill
De câte ori ne-am gândit sau spus azi:” Mi-aș dori să știu ce se va întâmpla?”. Putem găsi mulțumire în a ști că Dumnezeu va avea grijă de noi, indiferent de rezultatul oricărei situații. Și chiar mai important decât atât, Dumnezeu deja cunoaște rezultatul, și noi îl vom ști la timpul potrivit. Nu trebuie să ne îngrijorăm vreodată, totul este în bună regulă. Ni se dă știința și direcția când suntem pregătiți pentru asta.
Dacă am fi știut acum 2 sau 3 sau 10 ani sau 20 de ani că ne vom împărtăși călătoria noastră actuală cu bărbați și femei ne-consumatori de alcool, cel mai probabil ne-am fi exprimat ”groaza” și ne-încrederea. Și totuși suntem aici, recunoscători, trăind momente pline de pace tot mai dese decât ne-am fi imaginat că este posibil. Am ajuns aici pas cu pas, prin grația lui Dumnezeu. Vom fi mereu acolo unde trebuie să fim în aceeași manieră iubitoare al Lui.
Îmi voi încredința fiecare moment al vieții mele în grija iubitoare a lui Dumnezeu.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
26/08/2016, 06:23 AM
Răspuns: #13
Alte meditatii faine
Meniul zilei OA

Câinele latră dar caravana trece." – Proverb arab

Plângeri: am o grămadă din ele – gheața e prea rece, soarele prea fierbinte, pietrele prea ascuțite. Nu prea pot face nimic în legătură cu ele, deci de ce să mă plâng? Lamentarea cronică este o practică inutilă care distruge auto-acceptarea şi bazarea pe sine. A mă plânge de lucrurile care nu-mi plac în viața mea, accentuează senzația de nemulțumire. În loc să-i țin de vorbă pe cei dispuşi să mă asculte, pot să mă întreb: „Este ceva ce pot face în legătură cu asta, ca să mă ajut?“
Da, este: pot practica programul de doisprezece paşi, aşa cum e scris. A mă lamenta despre greşelile sau lipsurile din viața mea, e un lucru prostesc; este timp pierdut, ce ar putea fi folosit pentru a avea grijă de mine şi a mă accepta.

Pentru Astăzi:
Nu e nevoie să mă plâng de caracteristicile personale sau alte aspecte din viața mea, care nu-mi plac. În loc de a mă plânge, pot face două lucruri: să reiau pasul la care m-am oprit, şi să mă rog pentru îndepărtarea acelui defect.


Pofta deasa!Smile
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
26/08/2016, 10:48 AM
Răspuns: #14
Alte meditatii faine
Gândul zilei Hazelden

A da drumul.

Dacă adicția este despre control, recuperarea este despre a da drumul. Dacâ adicția este despre negare, recuperarea este despre acceptarea a ceea ce este.

Pe măsură ce petrecem timp în program, învățăm ceva neașteptat și uimitor. Viața este atât de plină de răsuciri și viraje, încât este mai ușor să te lași dus de aceste valuri decât să încerci să le îndrepți. Este mai ușor să ai mai puține așteptări pentru că, în fond, nu avem nici un control asupra viitorului sau prezentului.
Pot eu să practic ideea de ”a da drumul”?

Putere Superioara, ajută-mă să fiu deschis, flexibil, și cu acceptare în recuperarea mea.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
28/08/2016, 11:14 AM
Răspuns: #15
Alte meditatii faine
Gândul zilei Hazelden
Jelire și criză
...acceptă-le ca pe un învățător înțelept.
Un cuplu are un copil pentru care ar merge până în pânzele albe să îl protejeze, totuși acesta se îmbolnăvește foarte grav, și trage să moară. O femeie își dedică ani întregi din viață carierei, apoi contextul economic se schimbă iar ea rămăne fără slujbă. Viața aduce cu sine atât un proces cât și înfrangeri. Nu am alege cu bună știință nici înfrîngerile cum nici nu putem să îi evităm durerile, dar le putem accepta toate acestea ca pe un înțelept învățător. Dincolo de înfrângere se naște o mare putere.
Avem nevoie de înțelepciune pentru a face față înfrângerii și jelirii. Le vom face față împreuna și nu doar o dată. Comfortul fals al auto-compătimirii și al învinuirii ne atrage în durere, însă prețul plătit pentru asta este mult mai mare decât ce primim în acest timp. În timpul crizei vedem clar ce contează cu adevărat în viața noastră, și suntem mai bine pregătiți să savurăm plăcerea când aceasta vine spre noi.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
30/08/2016, 09:48 AM
Răspuns: #16
Alte meditatii faine
OA 30 august
"Oamenii ar vrea să învețe să înoate, dar în același timp să-și țină un picior pe pământ."– Marcel Proust


Doar fiind dispus să renunț la siguranța trecutului, pot afla ce are viitorul pregătit pentru mine. Nesiguranța, confuzia și frica renunțării siguranței felului meu vechi de a trăi sunt normale, dar nevoia de a-mi salva viața mă împinge înainte. Pășesc dincolo de frici și prejudecăți și învăț că nu trebuie să acționez asupra lor; că, în fiecare zi la rândul ei, pot să fac față situațiilor cărora trebuie să le fac față.
Pot să mă gândesc, din când în când, cu nostalgie la ascunzișul meu de odinioară, dar adevărul este că nimic din ceea ce s-ar putea întâmpla azi nu mă poate face să mă întorc din drum.


Pentru Astăzi:
Direcția pe care mi-o dă Dumnezeu este tot înainte; nu mi-e frică să o urmez.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
31/08/2016, 07:43 AM
Răspuns: #17
Alte meditatii faine
OA 31 august

Omul este la fel de plin de potențial, pe cât e de prin de neputință."– George Santayana

Speranța și deznădejdea sunt parte a bolii mele. Speranța îmi spune că este un drum mai bun; deznădejdea îmi spune: „La ce folos?“. Recunosc deznădejdea prin ceea ce este: felul în care mintea mă apără de dezamăgiri. Deznădejdea mi-a fost de ajutor odată, dar nu mai am nevoie de ea astăzi. Am o Putere Superioară care îmi dă toate cele de trebuință. Sunt dispus să continui să renunț la vechile idei și să-mi las viața în grija și protecția lui Dumnezeu. În aceasta constă speranța.

Pentru Astăzi:
Potențialul meu este direct proporțional cu disponibilitatea mea de-a renunța la lanțurile voinței proprii, să renunț la drumul meu. Pe de o parte pot înfăptui minuni; pe de alta, sunt neputincios.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
01/09/2016, 10:51 PM
Răspuns: #18
Alte meditatii faine
Gândul zilei Hazelden

A fi prezent.

Realitatea poate fi un loc dificil de trăit. Uneori pare imposibil să stai în ”aici și acum”.

Din când în când revizităm trecutul și tânjim după viitor. Asta este firesc. A fi prezent în fiecare minut al unei zile este imposibil pentru oricine.
Totuși, ne putem strădui să rămânem prezenți pentru cât mai multe minute posibil. Ne străduim să progresăm, nu să fim perfecți.

Fac, azi, tot ce pot pentru a fi prezent?

Gândul zilei: O mică doză de realitate este mai bună decât nici un strop de realitate.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
06/09/2016, 08:14 AM
Răspuns: #19
Alte meditatii faine
OA 6 august

"Când se închide o ușă a fericirii, alta se deschide; dar adesea ne uităm atât de mult la ușa închisă, încât nu o vedem pe cea care s-a deschis pentru noi." Helen Keller


Este sfârșitul. Aveam speranțe atât de mari. Ce s-a întâmplat?
S-a întâmplat că Dumnezeu are alte planuri pentru mine. Dacă mă agăț de ceea ce n-a fost – și nu ar putea niciodată fi – nu voi vedea nimic altceva. Dacă tot sufăr pentru ceea ce credeam că-mi doresc, voi pierde ceea ce se desfășoară în fața ochilor mei.
Puterea mea Superioară știe de ce am nevoie. Pot să îmi amintesc de alte uși închise; în fiecare situație, viața mea a luat o turnură mai bună, chiar dacă la acel moment nu am crezut astfel. La fel va fi și de data aceasta.
Dumnezeu este producătorul acestui spectacol, nu eu. Când va începe următorul act, vreau să fiu pregătită.


Pentru Astăzi:
Sunt dispusă să dau drumul fericirii trecute și știu că, dându-i drumul, devin liberă să experimentez ceva nou. S-ar putea să nu văd acel lucru acum, dar am încredere că va veni.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
08/09/2016, 01:01 PM
Răspuns: #20
Alte meditatii faine
Gândul zilei Hazelden
Cea mai persistentă rugă umană este ”Ține-mă strâns.”
--Donald Joy
Avem nevoie să fim iubiți. Avem nevoie să fim ținuți strâns, și avem nevoie să-i ținem pe alții strâns, la rândul nostru. Mulți din noi suntem speriați, și pe bună dreptate. În timpul dependenței noastre active, ne-am ținut strâns de adicția noastra, dar acest atașament a creat răni serioase.
În recuperare,mai întâi dâm drumul vechilor obiceiuri, atitudini și idei. Apoi ne apucăm - și ne ținem serios - de Pași, de sponsorul nostru, de comunitate și de principiile programului. Cu cât ne atașăm mai tare de recuperare, cu atât mai repede dragostea și grija ei devin parte din firea noastră. Cu cât mai strâns ne ținem, cu atât mai profund se plantează valorile recuperării în mințile, inimile și sufletele noastre.
Este, așadar, sarcina noastră să ne ținem puternic și să permitem siguranței recuperării să ne țină pe noi puternic. E nevoie să participăm la întâlniri, să ne sunăm sponsorul, să citim, să ne rugăm, să medităm cu regularitate, dând voie grijii pe care am găsit-o în pasul 3 să ne apuce puternic și să ne vindece rănile.
Ruga zilei
Doamne (Putere Superioară) am nevoie de dragostea Ta. Te rog, prinde-mă tare, special când sunt speriat sau nervos. Ține-mă până când pot să-Ți simt dragostea.
Acțiunea de azi
Azi voi medita la felul în care îmi pot strânge prisnoarea în recuperare și în ce fel pot lăsa recuperarea să mă țină pe mine strâns.
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)