Adaugă Răspuns 
 
Punctajul Subiectului:
  • 0 Voturi - 0 medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
RUGĂCIUNEA MINȚII(seninătății)
26/04/2016, 12:28 PM (Ultima modificare: 26/04/2016 12:31 PM de Constantin.)
Răspuns: #1
RUGĂCIUNEA MINȚII(seninătății)
La toate ședințele AA din toată lumea și în toate limbile pământului se citește ”Rugăciunea Seninătății”: Doamne, dă-mi seninătatea, Să accept ceea ce nu pot schimba, Curaj să schimb ceea ce pot , Și înțelepciunea să le deosebesc!
Rădăcinile acestui text vin din vechime, mai ales din Rusia, ceva similar este cunoscut ca Rugăciunea bătrânilor din Optina. Nu doresc să vorbesc despre originea(istoria) rugăciunii, ci numai despre istoria recuperărilor și rolul pe care l-a jucat în acest sens în viața mea.
În stadii diferite, în zile diferite, în stări de spirit diferite am avut nevoie de diferitele aspecte ale acestei rugăciuni.
Așa cum pentru liniștea sufletească rugăciunea seninătății poate fi folosită în scopuri diferite: uneori ca un scut, uneori vice-versa. Apostolul Pavel scrie către Efeseni: ”Lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva stăpânitorilor acestei lumi, împotriva duhurilor răutăților care sunt”
Înțeleg că atunci când nu eram în stare să merg până la toaletă – părea ceva greu de realizat, când eram deprimat și transpirat, ud cu o sudoare rece, când nu eram în stare să duc lingura la gură și umilința la care eram supus era ceva ”ce nu puteam schimba”. Dar de atunci multe sau schimbat, și multe pot schimba, căci Dumnezeu mi-a dat curajul ”să schimb ceea ce pot”.
În ceea ce mă privește ”înțelepciunea să le deosebesc” nu prea am avut mare succes și încă nu am dar, poate că până la urmă înțelepciunea mea nici nu este utilă, Dumnezeu îmi va dărui gândul bun ca să le pot deosebi și să fac ceea ce trebuie să fac. Trebuie să lupt continuu împotriva răului, iar în acest caz, totdeauna am nevoie de o cotă de ajutor, altfel voi spune că nu se poate schimba nimic, și cu seninătate voi spune că accept totul așa cum este. Cine spune că nu e nimic ce nu pot schimba? Pot oricând numai să doresc, să cred și să cer ajutor, atâta timp cât mai sunt încă aici, pot oricând să schimb ceva în viața mea, chiar dacă la început este puțin, puținul cu puțin fac mult, și viața mea chiar s-a schimbat, și pentru asta sunt recunoscător!
Constantin - Suceava
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
28/04/2016, 08:34 PM
Răspuns: #2
RE: RUGĂCIUNEA MINȚII(seninătății)
Multumesc nea Costica. M-ai facut sa reflectez putin ce inseamna pentru mine aceasta rugaciune.
Pentru mine, este o rugaciune de acceptare, dar in acelasi timp, una de actiune.
Se imbina in mod deosebit cu pasul 3, merg impreuna si cred ca de aceea a si fost adoptata in programul AA.
Pentu mine ea semnifica in primul rand, excluderea lui daca, parca, cine e vinovat, samd.. Ala e timp pierdut. Nu mai pot schimba nimic din ceea ce s-a intamplat deja.
Ceea ce pot insa sa fac, este sa actionez in rezolvarea situatiei in care ma aflu. Adica, sa schimb ceea ce pot.
Deci, trebuie sa accept situatiile deja petrecute si sa ma concentrez la prezent, cu problemele lui. Si Dumnezeu ne arata caile, doar trebuie sa avem incredere si nadejde.
Si linistea sufleteasca vine atunci cand stiu ca am facut totul ca sa rezolvi problemele, si daca ele nu s-au rezolvat asa cum doream eu, asta inseamna ca El a avut alta parere decat a mea..
Aceasta rugaciune, prin urmare, din punctul meu de vedere, nu este deloc una a resemnarii, a fatalitatii, asa cum pare ea la prima vedere. Adica, sa acceptam orice, fara sa ne prea batem capul.. Linistea nu vine daca nu sunt convins ca am facut tot ce mi-a stat in putinta.
In societatea actuala multe ar trebui schimbate, unele stiu ca nu le pot schimba eu, dar alteori ma intreb daca nu cumva niste luari de pozitie mai agresive nu s-ar potrivi mai bine zilelor noastre.
Un exemplu concret. Am fost in ultimul timp la multe cabinete private si nici un medic nu mi-a dat chitanta pentru consultatie.
Dilema..
Nu ar trebui cumva sa merg la ANAF sa spun asta?
Sau trebuie sa tac, pentru ca, nu-i asa, poate mai am nevoie..
Pot sa schimb? Da.. Dar cum e mai bine??
Cu astfel de exemple am ajuns sa ma intalnesc tot mai des si uneori resimt frustrari legate de putreziciunea sistemelor din Romania.
De unde si linistea uneori dispare..
Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
29/04/2016, 01:53 PM
Răspuns: #3
RE: RUGĂCIUNEA MINȚII(seninătății)
Foarte mulţi ar avea nevoie de programe de creştere spirituală , nu numai eu, care sunt fericită că am întâlnit acest program de 12 paşi , a cărui valabilitate e pentru toată viaţa (ce bine!)

Dacă te-ai duce la ANAF sau mai stiu eu pe unde, ai începe un soi de război şi nu prea e bine pentru sufleţel.

Lasăi- să intre la prima categorie , ' dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba...căci e o modă, un trend, şi la urma urmei e treaba lor, chiar dacă banii sunt ai tăi...e doar un punct de vedere.
Abstinenţă senină!

Găsește toate mesajele acestui utilizator
Citează acest mesaj într-un răspuns
Adaugă Răspuns 


Mergi la:


Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)